Prietenia e ca un covor roşu întins pe stradă, oriunde mergi, tu eşti în lumina reflectoarelor, eşti persoana cea mai importantă pentru celălalt şi asta te face să te simţi minunat, dar să ai nişte responsabilităţi şi beneficii uriaşe. Cât dai, cât primeşti? În prietenia adevărată, această comoară a oamenilor, nimic nu se măsoară, dar se şi plătesc scump erorile de pilotaj. Prietenii care stau lângă tine când îţi este greu şi se bucură de reuşitele tale, stau atârnaţi ca nişte rufe la uscat pe sârmă destinului tău. Se mai murdăresc, dar întotdeauna pot fi spălaţi. Ca o haină veche la care ţii foarte mult şi nu ai da-o niciodată altcuiva, prietenia are uneori termen de expirare, ca orice sentiment uman. Ne place să fim numiţi prieteni, uneori prea uşor şi prea repede, pentru că ne dă un sentiment înălţător de aparţinere. Grupurile de prieteni sunt cele care te susţin cel mai mult când ai nevoie, te fac OM pentru că îţi pasă de cineva, care nu face parte din familie, nu îţi este iubit şi nu are nimic de oferit decât umanitate. Prietenia este pe cale de dispariţie pentru că nu este îndeajuns s-o obţii, trebuie să o şi întreţii. Viaţa de multe ori te prinde în iureşul ei şi pierzi contactul cu unii. Mereu vor veni alţii şi alţii care îţi vor sta alături dacă ştii să-i primeşti. Indiferent unde mergi şi ce faci, întotdeauna vei avea nevoie de prieteni adevăraţi, pentru că viaţa fără ei nu există.
Un prieten vechi e mai pretios decat doi prieteni noi. Am devenit insa destul de deficitari la legat prietenii din cauza noastra, a faptului ca suntem prea ocupati, iar ceea ce numim deseori prietenie, s rezuma la un pahar de bere, o inghetata sau o iesire la munte. In rest, afinitati, aceleasi pasiuni, impartirea acelorasi bucurii si necazuri, poate mai rar practicam!
RăspundețiȘtergere