Două drepte paralele

Îmi gândeşti gândurile. Nu ştiu cum o faci, care e secretul faptului că ideile tale iau naştere la mine în cap, ca un copac cu două tulpini… habar n-am. Îmi place să cred că nu este la mijloc nici un mister şi că de fapt avem aceleaşi principii de viaţă şi suntem nişte oameni foarte raţionali, logici. Dar logica asta de ce este la fel pentru amândoi? Creierul meu e setat cumva să se sincronizeze la orice energie laşi în urma ta. Ţi-am trimis parfumul meu şi m-ai sunat de cum te-ai trezit, cu o întrebare banală, dezinteresat, mimat, absorbit de un miros pe care nu-l cunosc şi nu-l înţeleg şi nu-l mai simt… Vreau să pun puncte puncte la sentimente, un fel de pauză pentru o după-amiază când îmi faci toate mofturile. Ai de multe ori o haină de invizibilitate şi te anunţi la telefon în momente inoportune, când viaţa merge înainte fără să o putem opri, deşi eu aş spera să meargă în altă direcţie. Indecizie, precizie. Nu suntem ceasuri elveţiene să facem totul corect, indecent de bine pentru toţi şi mai ales pentru noi doi. Nu înţeleg multe şi tu nu eşti obişnuit să dai explicaţii pe care nu le ai, nu eşti un om al invenţiilor. Dacă am zbura cu balonul deasupra tuturor, te-aş forţa să vorbeşti, despre tine, despre mine, despre gânduri nespuse din motive prea obscure să fie rostite cu voce tare în condiţii normale de vieţuire cu restul lumii. Am lăsat limita să se odihnească.

Comentarii

Trimiteți un comentariu