Ceva bun nu se naşte decât dimineaţa, când te orbeşte soarele prin fereastră şi cafeaua stă pe masă, aburind. Contează foarte mult cum încep toate, deşi nu prea băgăm de seamă pentru că suntem prea extaziaţi de tot ce înseamnă nou şi ne aruncăm ancora în oceanul nemaivăzut al speranţelor şi iluziilor de bine. Omul este ca un vapor, călătoreşte mereu, arareori se stabileşte într-un port pentru veşnicie. Se zbate printre valuri uriaşe, mai mereu are parte de câteva furtuni şi este într-o căutare permanentă de a descoperi pământuri noi şi a nimici ce era înaintea lui, pentru a se stabili el, precum Cristofor Columb. Ceva bun nu înseamnă să-ţi faci un scop în sine din orice aventură, să duci o campanie de promovare în faţa celorlalţi pentru a câştiga printr-un vot unanim. Ceva bun este sclipirea pe care o primeşti cu drag când eşti fericit sau mizerabil, poate fi mulţumirea de sine după o faptă bună, sau o zi minunată în care simţi că totul decurge cum ar trebui (chiar dacă este doar momentan). Ceva bun este o vorbă bună, o privire, o adiere de vânt, o pasăre care îşi ia zborul şi care te-a făcut fericit. Mai bun, mai rău, mai glumeţ, mai sarcastic, mai înţelept, mai frumos, mai creativ, mai deschis sau oricum ai deveni după ceva bun, momentele bune ale vieţii trec repede, încât de multe ori nu ne bucurăm de ele pe cât am fi vrut. Să te simţi bine în pielea ta, fie doar şi pentru câteva secunde, este o realizare a sufletului, nu a minţii plecată în vacanţă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu