Nu mai suport oficiul poştal 1 din Timişoara. Mă calcă pe neuronii nerăbdători. De cîte ori am comandat cîte-o carte, de atîtea ori mi-a venit avizul ăla nenorocit la cel puţin o săptămînă după ce cartea poposise, bine mersi, în depozitul lor. Ah, şi să nu uităm. Tot de atîtea ori am avut de plătit taxă de depozitare! Nu ştiu cum se face, dar mereu m-am prezentat la ridicarea respectivelor colete cu un tonus psihic excepţional, prin urmare, n-am făcut niciodată scandal pe tema asta. Că-mi era jenă că doamna va înţelege că mă "ţigănesc" pentru 2 lei, iar eu nu voi fi suficient de ambalată neuronal cît s-o fac să priceapă că-i "prinţipul" cel ce mă mînă-n luptă, nu banii. Deci. plăteam şi taxa şi ce mai voia şi mă întorceam victorioasă acasă.
Acum aproape două săptămîni, am comandat iar o carte, direct de la cea care-a scris-o, Alina Grozea.
În e-mailul de confirmare, mi-a spus că urma să o expedieze luni (23.01.12). Am avut răbdare o săptămînă întreagă. În cutiuţa mea poştală, nu apăruse niciun aviz. În următoarea luni, îl rog pe dragul meu să oprească la poştă, după ce ne decarta prunca la grădiniţă. Nicio problemă, el opreşte şi întreabă, dar pare-se că n-am primit nimic. Hmmmm. Mustăcesc eu ce mustăcesc şi mai că-mi vine să mă îmbrac, să merg să verific, dar nici chiar aşa, să n-am încredere chiar deloc?! Păi se poate?! Mai rabd o zi. Dar nici următoarea lui oprire la poştă nu se soldează cu pacheţelul aşteptat. Acasă avem o discuţie de genul:
- Nesimţiţii naibii!
Asta-s eu, pornită foc pe toţi presupuşii lucrători poştali responsabili cu aşteptarea mea prelungită.
- Nu te ambala, întreab-o dacă ţi-a trimis-o, poate-a uitat!
Ăsta-i el, gata oricînd să sară în apărarea celor pe care-i denigrez eu, că-s impulsivă şi mă reped să fac presupuneri.
- Nu întreb nimic, mi-a spus c-a trimis-o, a trimis-o! Ăia-s măgari! Să-i stresăm pe ei, care cu asta se ocupă, nu pe cei care au altele pe cap! Şi am mai avut de comentat, dar nu vreau să plictisesc pe nimeni acum.
Las să treacă ziua de miercuri, dar azi mă trezesc arcuită. Oare cît de frig poate fi afară, întreb eu retoric. Dragul meu mă aude şi-mi spune:
- Foarte frig!
- Nu-i nimic, tot îmi plimb burta pînă la poştă! Vreau cartea aia şi ştiu că-i acolo!
- Ai întrebat?!
Brrrrrrrr. Am învăţat eu, tot bîntuind blogosfera, că atunci cînd simţi că-ţi vine să urli, mai bine respiri adînc. Respir adînc.
- Nu, n-am întrebat.
- Dar n-ai nici aviz!
- N-am aviz cum n-am avut de atîtea ori!
- Merg eu, din nou.
E îngrozitor de săritor, aproape mă enervează. Respir adînc! Şi decid să-l las, totuşi, pe el, pentru că mi-e c-o să mă ia tanti la 3 păzeşte că n-am aviz, iar de data asta sînt convinsă că-i pogor sfinţii din memorie. Ceea ce nu-i şade bine unei doamne în stare avansată de "însărcinare". Dar tot am un cui împotriva modului ultra protector în care reacţionează el. Ştiu, nimeni nu mă înţelege. Nu-i bai. Ca să nu fiu doar eu un pic ciufută, mă pun pe cicălit. Îi spui aşa şi-aşa şi să se uite, pentru că ştiu... El se întreabă retoric cum o să fiu pe la 50 de ani. Eu prefer să-l ignor.
Mă sună peste 10 minute, de la poştă.
- Am cartea! Era aici, dar doamnele au căutat după nume şi prenume, iar pe plic e trecut prenumele şi-apoi numele!
- Mda, doamnele!!! De cînd e acolo?
- Din 26! (ianuarie)!
Să-i mai dau cu nesimţiţii şi "ţi-am spus eu?!"... Naaaa, savurez momentul, de enervat, am toată viaţa înainte.
Acum, voi lectura: "De ce nu-mi găsesc pe cineva", scrisă de Alina Grozea. Mă uit după un autograf. Este şi-i cu mare drag.
Mulţumesc.
P.S Aviz tot n-am primit! Păi nu-s ticăloşi, nesimţiţii ăştia?!
Comentarii
Trimiteți un comentariu