Balanţa

Pasiunea creşte monştri. Nu pasiunea de a-ţi face bine meseria sau de a te ocupa de activităţile din timpul liber, cum ar fi fotografia, echitaţia etc. Acea pasiune obsesivă de a face un lucru perfect, de a nu avea încredere în nimeni pe lumea asta să te ajute, pentru că dacă face ceva strică şi tu ştii cel mai bine. Cred că fără ambiţie, talent sau pasiune şi imaginaţie suntem nici măcar frunze în vânt şi nu marcăm cu nimic trecerea noastră prin viaţa asta (în celelalte vieţi momentan nu contează, dacă există şi ele). Un om împătimit să facă ceva din tot sufletul lui este un om foarte motivat. Dar de multe ori sărim calul şi o dăm în extrema cealaltă, facem o obsesie pentru ceva care a depăşit deja stadiul normalului (acceptat de majoritatea oamenilor de pe Terra). Unde ne oprim şi unde e bine să ne punem întrebarea când să cârmim în altă direcţie? Cum putem interveni să-l ajutăm să vadă excesul de care dovadă? Este responsabilitatea noastră, a celorlalţi să facem ceva pentru un om a cărui pasiune nu are limite? Ce-i prea mult strică, perfecţiunea nu există, e bine să ajuţi pe altul, nu e treaba să mă bag unde nu sunt poftit, să înveţe pe pielea lui, a luat-o razna. Putem să spun şi alte lucruri pe lângă astea, care sunt destul de folosite în aceste cazuri. Dacă omul nu este genial şi cu pasiunea lui nu dă naştere unor invenţii extraordinare tot putem să spunem ceva? Dacă îşi face rău sau răneşte pe alţii, da, putem interveni, dacă nu… rămâne să ne mai gândim. Oricare ar fi pasiunea care te obsedează zi şi noapte, gândeşte-te că poate câteodată, măsura nu s-a inventat degeaba.

Comentarii