Între mine şi tine este un roman nescris de nimeni pentru că nu sunt suficiente cuvintele, sunt multe, prea multe şi lucrurile sunt simple, atât de simple încât sunt năucit de confuză, pentru că doar eu le văd simple şi restul lumii le-a complicat.
Te întreb de fiecare dată ce suntem şi îmi spui mereu: suntem noi şi ceilalţi greşesc cu toţii.
Mi s-a recomandat să te recuceresc. De ce, ce eşti tu, redută? Să-mi iau armele puse în mine de bunica şi străbunica, de la Eva încoace şi să mă duc la înrolare în fustă roşie şi tocuri ascuţite şi parfumuri veşnice de femeie pornită pe fapte mari?
Am crezut că între noi nu este nevoie de grade şi de avansări şi de promovări. Sunt momente când ţi-aş spune foarte multe lucruri şi totuşi vorbesc banalităţi, pentru că uit. Elefantul din mine doarme mereu în preajma ta.
Şi atunci ce război să duc? Să ajung cu oştile în păduri necunoscute şi din greşeală să împuşc pe alţii, sau mai rău, pe mine?
Eu zic să facem pace, ca între două dobitoace, da, care trec să procreeze mai departe şi nu au nici o legătură cu ce s-a întâmplat.
Amintirea unei cuceriri pe care nu cred s-o fi întreprins vreodată, pentru că nu-mi place să lupt pentru aşa ceva, s-a şters oricum când ai întors capul spre alt soare.
Şi taci… deşi vorbeşti mereu, taci şi nu spui nimic, pentru că vrei o pace necunoscută mie.
Am dus un război care nu era al meu, pentru că era deja pierdut de multă vreme.
Eu nu depun armele, niciodată, nu le cunosc, dar ştiu că se poate.
Te întreb de fiecare dată ce suntem şi îmi spui mereu: suntem noi şi ceilalţi greşesc cu toţii.
Mi s-a recomandat să te recuceresc. De ce, ce eşti tu, redută? Să-mi iau armele puse în mine de bunica şi străbunica, de la Eva încoace şi să mă duc la înrolare în fustă roşie şi tocuri ascuţite şi parfumuri veşnice de femeie pornită pe fapte mari?
Am crezut că între noi nu este nevoie de grade şi de avansări şi de promovări. Sunt momente când ţi-aş spune foarte multe lucruri şi totuşi vorbesc banalităţi, pentru că uit. Elefantul din mine doarme mereu în preajma ta.
Şi atunci ce război să duc? Să ajung cu oştile în păduri necunoscute şi din greşeală să împuşc pe alţii, sau mai rău, pe mine?
Eu zic să facem pace, ca între două dobitoace, da, care trec să procreeze mai departe şi nu au nici o legătură cu ce s-a întâmplat.
Amintirea unei cuceriri pe care nu cred s-o fi întreprins vreodată, pentru că nu-mi place să lupt pentru aşa ceva, s-a şters oricum când ai întors capul spre alt soare.
Şi taci… deşi vorbeşti mereu, taci şi nu spui nimic, pentru că vrei o pace necunoscută mie.
Am dus un război care nu era al meu, pentru că era deja pierdut de multă vreme.
Eu nu depun armele, niciodată, nu le cunosc, dar ştiu că se poate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu