Pentru că aseară, la cafea, a fost o discuție despre bolile trupești și cele sufletești, vreau să aștern aici o povestioară, din care veți înțelege de ce „boala sufletului” aduce boala trupească.
„ Era odată o mică ciocârlie foarte frumoasă, a cărei voce se pierdea foarte des. Era ceva ce se izbea în gâtul ei, iar sunetul ce ieşea afară era spart, atât de răguşit de parcă ar fi fost un motor stricat, care scrâşnea îngrozitor. Într-o primăvară, vocea ei devenise atât de neplăcută încât nu mai putea să răspundă la trilurile masculilor, care, după cum bine stiţi, trimit semnale amoroase toată ziua, sperând că vor obţine un raspuns.
Atunci s-a hotărât să facă ceva pentru vocea ei spartă, să consulte un medic specialist.
Acesta i-a spus că pe corzile ei vocale se formase un edem, mare cât o bilă şi din cauza acestui edem, vocea ei devenise spartă. Asemenea tuturor specialiştilor, i-a propus o intervenţie simplă, fără durere. Mica ciocarlie i-a spus că se va mai gândi şi s-a întors acasă. Locuia singură şi a sunat-o pe o prietenă apropiată pentru a-i spune ce diagnostic fixase doctorul, pentru a-i povesti tot ce i se întamplase.Dar la telefon nu reuşea să îşi amintească ce cuvânt folosise exact doctorul.
- Mi-a spus ca am un…un… Era imposibil să îşi amintească, cuvântul nu ieşea din gura ei. A inchis telefonul, spunând:
- O să-mi amintesc, până la urma…
A doua zi, la serviciu, a încercat să vorbească despre acel lucru cu colega ei, însă din nou nu reuşea să îşi aducă aminte acel cuvant, nu putea să-şi amintească ce îi spusese doctorul că avea la gât.
- Nu este un chist, ci ceva care nu lasă corzile vocale să vibreze.
Timpul a trecut şi se apropia sfârşitul primăverii. Într-o seară, în timp ce asculta un pasaj dintr-o operă, s-a emoţionat foarte tare, mai ales ascultând un fragment care vorbea despre cei care cer azil. Auzind cuvântul “azil” îi venea să plângă.Şi-a adus aminte de dorinţa ei de a cânta într-un cor, din plăcerea de a dărui celorlalţi vocea ei şi atunci, dintr-o dată, în mintea ei au rezonat mai multe cuvinte:“Am un nod, un NOD DE IUBIRE în gât!”Totul era dintr-o data clar!
“Toate acele “te iubesc”care au rămas strâmtorate în gâtul meu, toate cele “te iubesc” din copilaria mea, pe care nu le-am spus mamei, tatălui meu sau bunicilor mei!” Se gandea:“În ziua în care voi putea spune toate acele “te iubesc” care au ramas în mine, cred că nodul pe care îl am în gât se va topi şi voi putea să cânt cu vocea mea adevărată.” Apoi i-a scris doctorului pentru a-i spune că nu vrea o intervenţie chirurgicală pentru a înlătura edemul, ci va încerca să-l facă să dispară spunând toate acele “te iubesc” pe care nu le spusese niciodată în viaţa de copil sau în viaţa ei de adult. Medicul a fost foarte uimit citind cuvintele ciocârliei şi apoi s-a gandit mult timp la toate acestea.” ("Poveşti pentru a iubi, poveşti pentru a ne iubi"-- Jacques Salome)
Comentarii
Trimiteți un comentariu