A devenit o rusine,o caracteristica a omului vulnerabil si slab,sa spui cuiva “Esti un(o) romantic(a)!”
Ma gandesc la adevaratele valori si ma uit in jur…Oamenii au uitat sa fie ,sa isi permita sa mai fie,romantici.Ce e romantismul? Hai sa privim impreuna natura,sa mangaiem plantele, sa le simtim prospetimea dupa o binecuvantata ploaie.E un echilibru perfect,o armonie pe care oamenii nu sunt in masura sa o creeze.Ce poate fi mai romantic decat natura?Armonia de culori si miresme,perfectiunea formelor.Cand ne pierdem in haosul cotidian,simtim nevoia unei “evadari” reale.Evadarea mereu o realizam in natura.Acolo ne permitem sa lasam la o partestresul si grijile si sa simtim pamantul si iarba…sisa privim cerul ,adorand adierea vantului.Ne dorim soare si lumina si caldura.Ce poate fi mai romantic?
Un romantic poate sa fie realist.Diferenta consta in faptul ca isi da voie sa ramana in comuniune cu natura.Se vorbeste despre o persoana romantica cu ironie.O asemenea persoana pare demodata,vulnerabila,cu slabiciuni.Slabiciunea este confundata cu sensibilitatea si adancimea gandurilor acelei persoane.Pare o persoana slaba.Din punctul meu de vedereeste o persoana demna de admiratie si respect,o persoana puternica ce si-a permis sa ramana curata si sincera cu ea insasi,care si-a permis sa asculte linistea naturii,recunoscuta ca fiind ecoul linstii eului propriu,intr-o lume dezgolita de valori,o lume preocupata de a folosi sufletul acestor persoane pentru atingerea propriilor scopuri(de cele mai multe ori mizere si acunse).
In atractia dintr-un cuplu,se folosesc actele romantice ca un mijloc de cucerire,insa,in cele mai multe cazuri,cand scopul de a cucerii cealalta persoana a fost atins,uitam de aspectele armonioase si frumusetea acelor coloraturi.Priviri care se cauta,din nevoia de “intreg”,corpuri care abia indraznesc sa se atinga,inimi ce bat la unison,tandrete,zambete sfioase…nimic mai romantic.Nu e nevoie de cuvinte.Tacerea,linistea,face mai mult decat 1000 de cuvinte.Nu simti nevoia sa vorbesti.Dincolo de vorbe,simti gandurile care plutesc in eter…si le absorbi,incercand sa le descifrezi.De aceea adoram acele momente,primele momente ale unui cuplu.Incercam sa revenim si chiar sa reinviem acele momente intrand in comuniune cu natura,care ne da voie sa-i ascultam linistea si sa-i admiram armonia de culori si arome de flori salbatice,neatinse de vreun “rau”uman.
“Ignoranta,cata viata e in tine!”Constantin Noica
Comentarii
Trimiteți un comentariu