„Plângi?”

El: Plângi?
Ea: Nu știu.
- Nu știi dacă... plângi?
- Am obrajii uscați. Dar nu văd nimic. Nu știu ce e mâine.
- E marți. E aproape ziua ta.
- E din nou, ziua de ieri. Și cea de azi.
- Nu pricep nimic.
- Nici eu. Ar fi mult mai ușor dacă aș putea respira...
- Ce ai pățit?
- Nu știu.
- Tu știi ceva?
- Da.
- Mda...
- Știu că mi-e rău.
- Mă sperii. Ce te doare?
- Inima.
- Iar?
- Nu înțelegi.
- Nu.
- Știu. O să înțelegi cândva.Tac o vreme...
- Ai tăcut cinci minute. Mai respiri?
- Inspir. Expir?
- De preferabil. Expiră-mi mie. Să simt.
- Mi-e dor.
- De cine?
- De omul acela care stă să iasă acum din tine, să plece pe ger și să mă caute, deși încă nu știi unde stau.
- Mă primești?
- Nu. Dacă te primesc, nu mai poți pleca.
- Nu mai plec...
- Vei fugi!
- Mă lași?...
- Hm... Știi că n-am sărutat niciodată?
- Minți. Mă incită puritatea ta, dar minți.
- Perfect... Dormi!
- Plângi?
- După tine. Dar oricum mint...