Cuvintele sunt arma supremă şi nu au doar două tăişuri, au multiple tăişuri. Taie în carne vie zilnic. Ar trebuie să ne refacem stocul de pansamente să ne protejăm cum trebuie. Cu toate că… nu cred că ne putem proteja decât dacă inventăm cuvinte noi.
Ne dorim schimbarea, dar reuşim s-o obţinem? Alergăm după ea de parcă fără ea am rămâne ancoraţi într-o banalitate oribilă şi nu putem înainta fără să ne plictisim de moarte.
Schimbarea este necesară precum aerul pe care-l respirăm, să mergem mai departe, să trăim. Nu putem evolua dacă nu facem nimic.
Lâncezim într-un balansoar care ne poartă între muncă şi casă şi dintr-o dată ne trezim: Eu nu am făcut nimic azi. M-am săturat. Vreau altceva. M-am plictisit. Simt că mă sufoc. Ce să fac?
Cred că puterea socială în care eşti angrenat te poate duce pe anumite căi în care schimbarea iluzorie naşte fictiv, pentru că de fapt ea nu există.
O pană de porumbel ce te atinge când te trezeşti, un balon roz care se ridică şi nu-l mai poţi prinde, un parfum de mult uitat de care îţi este atât de dor încât ai face orice să-l mai simţi măcar o dată şi să te bucuri de acea stare de fericire… ne este dor de vremuri mai bune şi credem că dacă noi schimbăm ceva, le putem aduce înapoi şi de ce nu, să ne fie şi mai bine.
Şi dacă printr-o minune reuşim totuşi să modificăm ceva în viaţa noastră, ne place, ne acomodăm? Da, o perioadă, după care vrem altceva.
Evoluez pentru că sunt eu şi vreau să mă schimb într-o persoană care nu am fost niciodată.
Ne dorim schimbarea, dar reuşim s-o obţinem? Alergăm după ea de parcă fără ea am rămâne ancoraţi într-o banalitate oribilă şi nu putem înainta fără să ne plictisim de moarte.
Schimbarea este necesară precum aerul pe care-l respirăm, să mergem mai departe, să trăim. Nu putem evolua dacă nu facem nimic.
Lâncezim într-un balansoar care ne poartă între muncă şi casă şi dintr-o dată ne trezim: Eu nu am făcut nimic azi. M-am săturat. Vreau altceva. M-am plictisit. Simt că mă sufoc. Ce să fac?
Cred că puterea socială în care eşti angrenat te poate duce pe anumite căi în care schimbarea iluzorie naşte fictiv, pentru că de fapt ea nu există.
O pană de porumbel ce te atinge când te trezeşti, un balon roz care se ridică şi nu-l mai poţi prinde, un parfum de mult uitat de care îţi este atât de dor încât ai face orice să-l mai simţi măcar o dată şi să te bucuri de acea stare de fericire… ne este dor de vremuri mai bune şi credem că dacă noi schimbăm ceva, le putem aduce înapoi şi de ce nu, să ne fie şi mai bine.
Şi dacă printr-o minune reuşim totuşi să modificăm ceva în viaţa noastră, ne place, ne acomodăm? Da, o perioadă, după care vrem altceva.
Evoluez pentru că sunt eu şi vreau să mă schimb într-o persoană care nu am fost niciodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu