28 ian. 2012

Pe tocuri

Păşim cu grijă, pe asfalt, să nu strivim pe nimeni şi ne uităm în jur dacă cineva ne vede graţia. Alergăm de foarte puţine ori, pentru că nu este nevoie. De obicei cineva în adidaşi va fi cel care mereu o să se ţină după tocuri.
Întotdeauna mergem sacadat, lăsând loc să fim admirate, ne oprim puţin, ne uităm şi apoi continuăm.
Lumea se vede diferit de la înălţime: toţi par mai veseli, toţi par că te iubesc (dacă au pe cine) şi la tine nu se poate ajunge decât cu flori cu tija lungă.
Îmi place să merg pe tocuri, mă face şi mai înţepată decât sunt. De fiecare dată când am impresia că mă voi împiedica trebuie să mă gândesc că mă va durea mai mult orgoliul decât juliturile.
Mândria se poartă în pantofi. Suferim de o durere cronică de nevoi înălţătoare… vrem să fim privite, adulate, ca nişte statui umblătoare.
La sfârşitul zilei când totul se stinge, ne dăm jos pantofii şi ne lingem rănile lăsate de atâta făţărnicie.
Sunt atât de sofisticată încât mâine am să îmi pun adidaşii şi ştiu că mândria o port în inimă, nu în picioare.
Pot alerga, mă pot strecura printre oameni, îi pot vedea, ce vorbesc, ce simt, cum se uită cu jind la tocuri şi la unghii roşii perfecte.
Prefer să alerg cu şireturile la purtător decât cu nişte flecuri care mă aruncă în nişte gropi abisale din care nu mă mai scoate decât un muncitor destoinic, neinteresat decât în mărturiile rujului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...