Jocuri

   Am jucat cu toți până acum. Ne-am scris unul altuia, unul pentru altul, unul cu altul. Am inventat situații și am întors cuvinte. Singurul cu care asta n-a ținut a fost tocmai... el. Singurul care nu a vrut cu niciun chip ca ceva din el să rămână în ce scriu eu. Singurul care s-a folosit de asta ca să mă depărteze. Și mi se pare ciudat. Nici melodii interminabile schimbate pe mess; doar una. Pe care, deși am scos-o din playlist și din telefon, tot o știu, pe de rost. Nici apelative (că veni vorba, am o mulțime de apelative de la... ceilalți, toți cei care s-au dat interesați de mine), decât unul pe care i-l adresam eu lui și la care îmi trimitea mereu câte un „:*”. Și asta e tot.
Știu, încă privesc înapoi. Luna asta e luna lui. Așa că aștept să treacă. Nu? Și sper că până la următorul ianuarie, timpul le va face pe toate ascunse.
Și sper ca timpul să mă fi învățat să nu repet greșelile. Măcar să fac altele.
Dintre cântece de vânt, vă trimite gânduri de noapte bună Leah!
(PS: poți „juca” un om fără să-ți dai seama, fără să vrei să-l rănești, fără să fie ceva vulgar sau lipsit de morală. Doar de comun acord.)

Comentarii