31 ian. 2012

Etichetarea și stigmatizarea


Permanent etichetăm. Ne-am obișnuit să fim atenți la unele comportamente sau atudini ale persoanelor de lângă noi și imediat am pus eticheta:„incapabil”,„prost”,„nebun”, „bolnav psihic” etc. De aici în colo nici măcar nu depundem efort în a descoperi dacă ceea ce am crezut noi (influențați de informațiile pe care le-am asimilat, din experiențele altora) corespunde cu persoana sau nu, de a cunoaște ce se ascunde în spatele unui comportament.
Știți câte persoane vin la mine și, după câteva discuții, uneori plângând, își dezăvluie durerea pe care o poarta timp îndelungat?
„Mi s-a spus ca sunt nebun(ă), că am o boala psihică, că sunt schizofrenic(ă), că nu sunt întreg(întreagă) cu capul! Credeți că sunt bolnav (bolnavă)? Ar trebui să ma internez la psihiatrie?”
Știați că repetarea acestor etichetări pot conduce în timp, cu adevărat, la o boală psihică, tocmai prin inducerea în subconștient a „cuvântului stigmă”? Aici mi-aș permite să atrag atenția asupra cuvintelor folosite de către unii părinți, în cadrul familiei. Vă voi prezenta pe scurt un caz al unei adolescente, care a facut parte din programul de terapie cu mult timp în urmă:
P. era o adolescentă de 14 ani, cum întâlnești deseori în zilele noastre, care se îmbrăca în negru, complexată de faptul că nu făcea parte din standardul binecunoscut al „subțirelelor”, având convingerea că această culoare o ajută să-i micșoreze talia plinuță. Părinții erau foarte revoltați din cauza aceasta și a faptului că refuză să îmbrace hainele colorate pe care ei i le cumpărau. Au început să folosească etichetări ca:„satanistă”, „draconică”, „dusă cu capul”, „se îmbracă la fel ca drogații”. P. a acumulat furie și a început să aibă o atitudine agresivă în fața acestor acuzații. A început să refuze mancarea, să plângă des și să devină introvertită. Surprinși de atitudinea fetei, părinții au decis să apeleze la un preot (cu o dorință disperată de a schimba în bine comportamentul agresiv). Acel preot a adăugat adolescentei, prin cuvinte, spaima unor imagini care au amprentat și mai adânc personalitatea fetei. A informat-o că diavolul există în fiecare persoană, că el se îmbracă tot timpul în negru, are coarne și îl stăpânește pe om, dacă acesta nu încearcă să îl alunge. Începând din acea clipă, adolescenta era îngrozită noapte de noapte, insomniile obosind-o peste masură. Dacă reușea să adoarmă, avea același coșmar în care apărea chipul descris de preot, pe care ea îl asocia cu diavolul. Evident că rezultatele școlare au început să fie afectate, s-a izolat de colegi, evadând într-o lume în care ea era acceptată, un grup care era format din adolescenți cu aceeași tipologie comportamentală. Părinții au aflat și au pedepsit-o, îngrădindu-i libertatea, ajungând să o țină permanent sub control, intrerupându-i orice legătură cu alte persoane în afara familiei. R.a ajuns într-o depresie adâncă. Părinții, încercâd toate variantele de rezolvare a situației, au ajuns la mine, cu o disperare accentuată, dorindu-și ca acest copil să fie salvat.
Am prezentat un caz reprezentativ pentru a realiza că, mulți pacienți cu boli mentale (nu vorbim aici de alte cauze), care sunt luați în evidența spitalelor de psihiatrie, au auzit, nu o dată, cuvinte de genul „nebunule”, „schizofrenule”, „handicapatule” adresate propriei persoane de către semenii lor. Deși, la început, pacientul știe ca aceste cuvinte sunt doar glume (considerate nevinovate), ele perpetuează stigmatizarea atașată tulburărilor de sănătate mintală. Stigmatizarea îl face pe om să devină supărat, uneori chiar mânios, iar manifestarea plină de furie (verbală sau fizică) îi poate încuraja pe cei din jur să îl convingă de veridicitatea bolii.
Oamenii care au nevoie de acceptarea celor din jur, au nevoie de valorizare, au nevoie de recunoaștere, devin foarte sensibili la conotațiile negative ale unor expresii care pot deveni dureroase și rușinoase(în special copiii, caracterul acestora fiind în construcție).Folosirea acestui limbaj poate duce la etichetare care dezumanizează sau minimalizează valoarea persoanei, devenind baza lipsei de încredere în sine și a unei stime de sine scăzută (înlânită la foarte mulți adulți). Este nevoie să fim mai atenți, să avem mai multă grijă în alegerea cuvintelor, atunci când, furioși fiind, avem tendința de a „pedepsi” un comportament sau o atitudine a persoanei de lângă noi, pentru simplul fapt că ea nu se încadrează în tiparele impuse de noi. Să nu uităm nicio clipă că suntem unici, fiecare din noi. Ea (el) nu este EU, ea (el)va reacționa diferit de reacția noastră într-o situație similară.
În fața unor comentarii crude sau glume lipsite de sensibilitate este dificil ca o persoană să se simtă bine în propria piele. Ea ajunge să se simtă rușinată de ceea ce cred ceilalți despre ea, să se simtă umilită, să se simtă ca fiind fără valoare, chiar dacă acele glume au fost făcute voit sau din neglijență.
Să nu uităm că prin această atitudine, uneori chiar noi împingem unele persoane să ajungă la boli psihice prin distrugerea personalității lor, din păcate, cu efecte pe tot restul vieții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...