15 ian. 2012

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 3

Update28: 00.00 Spiritele s-au calmat în București, iar circulația a fost reluată. Protestatarii au început să plece spre case, dar au promis că se vor întoarce și mâine și că vor manifesta pașnic.

Captură Antena3
 Update27: 23.45 Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Marius Militaru, a declarat că 40 de agresori au fost identificaţi şi duşi la secţiile de poliţie. Agresorii au atacat forţele de ordine cu pietre şi mobilier stradal şi au incendiat mai multe obiecte, în zona magazinelor Cocor şi Unirea. Potrivit unor surse oficiale, alte câteva zeci de persoane sunt în dubele jadarmilor. (pesurse.ro)

Captură realitatea.net

Update26: 23.30 Jandarmii au reușit să restabilească ordinea pe bulevad între Unirii și Tineretului, iar acum se întorc în Piata Universității. Huliganii au fost împrăștiați. Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a declarat că cei care au vandalizat domeniul public vor fi identificați în urma înregistrărilor video.





Update25: 23.10 Jandarmii au reușit să împinga protestatarii pe Bd Tineretului. Sunt mai multe fronturi deschise. Splaiul Independenței este baricadat. Multe stații de tramvai au fost devastate, chioșcuri de ziare și florării au fost distruse.


 Update24: 22.50 Centrul Capitalei este incendiat. Protestatarii sunt dispersați și atacă din toate direcțiile. Jandarmii folosesc tunuri cu apă.


Foto: EVZ


Update23: 22.45 Reporterul Antenei 3, Petre Nichita și cameramanul postului au fost atacați de protestatari și loviți cu lanțuri. Reporterul a fost lovit grav la cap.

 
Update22: 22.35 Metroul nu mai oprește la stațiile Universității și Unirii. Polițiștii au fost chemați la serviciu. 

Update21:  22.25 Un om a fost rănit grav - jandarmii i-au secționat piciorul. Smurd-ul a sosit la fața locului. Conform martorilor, bărbatul nu protesta, ci mergea spre casă.

 
Update20: 22.14 19 agresori care au aruncat cu pietre au fost identificați și duși la secțiile de poliție. 6 persoane au ajuns la spital în urma incidentelor din Capitală. În zona Sf Gheorghe jandarmii ridică o baricadă. S-au folosit cantități uriașe de gaze lacrimogene. Jandarmii încearcă să îi împingă pe manifestanți spre Piața Unirii. Protestatarii nu mai pot fi controlați, se aruncă cu pietre din toate direcțiile.

Foto: Mediafax
Update19: 22.05  2.000 de persoane protestează în București. Un număr mare de manifestanți se îndreaptă spre Piața Universității dinspre Piața Unirii. Jandarmii au format cordon de protecție pentru a împiedica pătrunderea în Piața Universității.  Un magazin a fost incendiat.


Update18: 22.00 Violenţele s-au extins spre magazinul Unirea, unde protestarii au dat foc şi au blocat bulevardul. Conflictul s-a intensificat. Manifestanţii au dat foc la mai multe obiecte, hârtii, plastic şi resturi menajere. Ei aruncă cu petarde fumigene şi cu pietre. 





Update17: 21.40 Braşov: Aproximativ 150 de protestatari au ajuns, în jurul orei 20.45, în gara Braşov şi vor să plece spre Capitală pentru a se alătura protestatarilor din Piaţa Universităţii, însă câteva zeci de jandarmi au format un cordon pentru a le opri accesul în incinta gării (România Liberă)

Update16: 21.30 Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne neagă convocarea celulei de criză.

 
Update15: 21.25 Conform agentiilor de presă, în acest moment nu se află nicio persoană reținută la secțiile de poliție pentru huliganism.



Update14: 21.20 Studenții au ajuns în Piața Universității. Numărul lor este în jur de 200. O parte a preferat să se întoarcă din drum în momentul în care au aflat de violențele care au avut loc în Piață. Ei au aplaudat când au trecut câteva ambulanţe SMURD pe lângă ei, pe stradă. Au scandat "Suntem studenţi, nu suntem violenţi" şi "Blonda, chelu' şi piticu' să se ducă după Nicu". Nu s-au înregistrat incidente pe traseu. (Mediafax)



Update13: 21.10 Ministrul Igaș a anunțat în urmă cu puțin timp că va convoca celulă de criză la Ministerul de Interne. 


Update12:  21.05 Pagina unde se află formularul de strângere de semnături pentru demiterea lui Traian Băsescu nu mai poate fi accesată la această oră (http://www.uslonline.ro/petitie/)




 Update11: 21.00 Se aruncă cu petarde dinspre zona protestatarilor spre jandarmi. Suprafața de confruntare este mult mai mare ca seara precedentă.



Update10: 20.45: Crin Antonescu: ”Nu avem preşedinte, nu avem prim ministru, nu avem Guvern. USL cere începerea procedurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate. Începând de mâine vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri să se alăture paşnic protestului.”


Foto: România Liberă
Co-preşedintele USL Crin Antonescu a declarat, duminică seară, în cadrul unei conferinţe de presă că protestele sunt "evenimente sporadice" şi nu sunt organizate politic.  Crin Antonescu a declarat că ţara nu are "preşedinte, prim-ministru, Guvern" ci doar nişte "jandarmi care reprezintă autoritatea statului".  (România Liberă)

Update9: 20.30 Traficul dinspre Berceni spre Unirii a fost blocat. Centrul capitalei este vandalizat. Violențele s-au extins și în Centrul Istoric. Mai multe persoane au fost rănite în violențe. Doi jandarmi au ajuns la spital.

Update8: 20.15. În acest moment, 400 de studenți pleacă din Regie înspre Piața Universității. În 40 de minute vor ajunge în Piață, traseul urmat fiind pe Bd Elisabeta. Studenții vor purta pe braț banderole albe.
 
USL strânge semnături online pentru demiterea lui Băsescu - Uniunea Social Liberală a anunţat, în această seară demararea unei campanii online de strângere de semnături pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, prin crearea unui formular online. Cei care vor să semneze formularul, disponibil la adresa uslonline.ro/petitie, sunt invitaţi să-şi scrie numele, prenumele, oraşul de unde este şi adresa de email. (Gândul)


Update7: 20.00 Bulevardul Brătianu, de la Spitalul Colțea până la Unirii, este blocat de protestatari, la fel și Bd Regina Elisabeta și Bd N. Bălcescu. În zona Spitalului Colțea sunt din nou incidente și s-au aruncat cu gaze lacrimogene. 




Update6: 19.45 În Piaţa Universităţii au fost aruncate petarde înspre forţele de ordine. Circulaţia pe Bulevardul Magheru e oprită. Un jurnalist de la Antena 3 a fost în flăcări pentru câteva clipe. Se aruncă cu sticle şi pietre înspre jandarmi. Forţele de ordine ripostează cu gaze lacrimogene. SMURD a intervenit pentru 5 persoane, între care 2 jandarmi. În centrul Piteștiului, peste 400 de oameni cer demisia președintelui. 500 de persoane protestează în fața primariei din Arad. Peste 4.000 de persoane protestează în Piața Operei din Timișoara. 

Foto Ziarul Financiar

 
 Update5: 19.30 Răniți în Piața Universității! Protestatarii folosesc pietre și sticle incendiare. Un jurnalist al Antenei 3 a fost rănit! Jandarmii par depășiți de situație. 400 de stundeți au anunțat că vor participa la proteste în București.


Update4:  19.00, în piața Universității se află 1300 de manifestanți. 1000 de protestatari au ieșit în stradă la Timișoara. Proteste au loc și la Drobeta Turnu Severin, Bacău, Focșani Alba Iulia, Sibiu, Târgoviște, Arad, Brașov, Reșița, Timișoara, Satu Mare, Craiova, Piatra Neamț, Târgu Mureș si Pitești.




Update3:  18.00 Aproximativ 700 de persoane se află la această oră în Piața Universității, majoritatea pe platoul din fața Teatrului Național, câteva zeci dintre ei fiind dincolo de Bulevardul Magheru, în fața Facultății de Arhitectură. Se strigă ”Jos taxa auto”, dar și ”Jos Băsescu!”. O femeie a leșinat. Spiritele încep să se încingă, jandarmii sunt pregătiți să intervină. Printre protestatari sunt pensionari, ultrași și membri ai organizației Noua Dreaptă. (EVZ)

Foto: EVZ

Foto: EVZ

Update2: 16.00 Aproximativ 600 de persoane, potrivit estimărilor Jandarmeriei, protestează pașnic în Piața Universității, scandând lozinci anti-Basescu și împotriva guvernului. Spre deosebire de protestele violente de sâmbătă seara, astăzi nu sunt prezenți ultrașii care au declanșat ciocnirile cu jandarmii seara trecută. (hotnews.ro)

Foto: piticu.ro
Update1: Aproximativ 400 de oameni s-au adunat astăzi în Piața Unirii din Iași, în cadrul unui protest organizat împotriva noii legi a sănătății. Ieșenii au scandat lozinci împotriva președintelui Traian Băsescu și a actualei guvernari: "Băsescu nu uita, Iașul nu e de partea ta", "Chiorul, blonda și-un pitic ne-au lăsat fără nimic", "Nu distrugeți sănătate, vă crește mortalitate", "Arafat, român adevărat" sau "Vrem anticipate". (hotnews.ro)

Foto: hotnews.ro
 La ora 15.00, primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a făcut un apel la calm, susținând că organizatorii protestelor pot veni oricând la Primărie pentru a cere autorizație pentru acțiunile lor, transmite Mediafax. Până acum nu s-a înregistrat decât o singură cerere pentru miting, la Bacău.  (hotnews.ro)


Ziua a treia (15 ianuarie)

București: La ora 14.00, aproape 100 de manifestanţi anti-Băsescu s-au strâns în Piaţa Universităţii, pe platforma din faţa Teatrului Naţional.

Foto Gândul

Sute de persoane protestează la această oră și la Alba Iulia, Galați, Cluj Napoca, Iași, Ploiești, Timișoara, Reșița, Piatra Neamț,  Hunedoara și Deva

BBC: Popularul ARAFAT, catalizatorul improbabil al protestelor din România și notează că manifestaţiile au început în semn de solidaritate pentru acesta, dar că s-au lărgit mai apoi, vizând şi alte politici ale guvernului. (realitatea.net)

Președintelui Traian Băsescu i s-a transmis să nu participe la manifestațiile organizate cu ocazia sărbătoriri Unirii de la Iași.

În multe din orașele României se protestează împotriva austerității și ale reformelor din sănătate ce încearcă să dea un și mai mare control companiilor private. (it.euronews.net)

Susţinător al lui Băsescu, aproape linșat la Timişoara -  Un bătrân care a venit în Piaţa Operei din Timişoara a fost aproape de a fi linşat de protestatari. Motivul: omul a ţipat că îl susţine pe Traian Băsescu. (realitatea.net

Foto realitatea.net
Emil Boc, prima reacţie de la izbucnirea protestelor: "Cărămizile aruncate în stânga şi în dreapta" nu reprezintă o soluţie. El a precizat că luni, în şedinţa Coaliţiei se va discuta despre o nouă lege a sănătăţii. Premierul l-a vizitat la spitalul Floreasca pe jandarmul care a fost rănit grav, sâmbătă seară, în timpul protestelor anti-Băsescu din Bucureşti. (Gândul)


În Piaţa Universităţii în jurul amiezii se strânseseră circa 200 de oameni, dar numărul acestora era în creştere. "Înarmaţi" cu pancarte, manifestanţi cer demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. Totodată, cei prezenţi cer organizarea de alegeri anticipate. Jandarmii supraveghează mulţimea. (realitatea.net)


2 comentarii:

  1. Felicitari Alice! Ai avut de facut un adevarat tur de forta de facut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc tare mult Liviu! Intr-adevar, a fost un tur de forta, dar a meritat! Important este ca lumea sa fie informata in timp real si cat mai obiectiv cu putinta! Si voi fi in continuare pe metereze, mereu cand va fi nevoie! :D

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...