Se spune ca fericirea a devenit pentru multi dintre noi un sentiment extrem de ambiguu.
Uneori mă întreb dacă oamenii din jurul meu mai ştiu să râdă, daca mai stiu ce e fericirea?
Copleşiţi de griji şi probleme, rareori mai au motive să se destindă.Prea multe ne apasă, prea mult alergăm ca să avem un trai decent şi pierdem din vedere lucruri esenţiale, uităm să râdem, uităm să trăim frumos uitam sa fim fericiti.
Am inteles de curand ca fericirea nu e o destinatie, ci ea e insasi calea! Atunci am incetat sa imi mai fac griji, sa ma supar sau sa ripostez impotriva vietii. Am inteles ca fericirea mea nu depinde de nimeni altcineva, decat de mine. Atunci am inceput sa traiesc cu pasiune si sa imi construiesc viata pe care mi-o doresc. Pentru mine fiecare clipa a devenit o binecuvantare si reprezinta un prilej prin care imi pot impartasi entuziasmul si pasiunea, visele si iubirea. Inclusiv iubirea, pentru ca atunci mi-am dat seama ca am permis cu adevarat iubirii sa intre in viata mea.
Am renuntat la a mai cauta motive sa fiu fericita. Va intrebati oare de ce? Nu, nu este nimic negativ la mijloc. Ci pur si simplu mi-am dat seama ca adevarata fericire e fericirea fara cauze.
Actele banale ale vietii de zi cu zi iti poate aduce bucurie si te poate face sa simti ca nu a mai trecut inca o alta zi, ci ca ai reusit sa furi efemeritatii amintiri pretioase.
Fii constient mai des de frumusetile marunte, redescopera gloria banalului cotidian si alege sa vezi jumatatea plina a paharului – nu ai incotro, trebuie sa iti alchimizezi starea ta de zi cu zi si sa te opresti pe parcursul zilei din goana nebuna de a obtine, si sa iti spui: aceasta este viata mea, aici si acum.
Iar daca gandul ca aceasta este viata ta nu este unul care iti aduce bucurie, fa ceva, orice. Dar nu astepta pasiv ca lucrurile sa se intample de la sine. Vindeca trecutul, planuieste viitorul, faureste-ti propriul destin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu