3 sept. 2011

Femeie



De cât te-ai destrămat, femeie,
Ar trebui să nu mai fii,
Să se usuce din curmeie
Firele inimii tale vii,

Să nu-ţi tresară nicio frunză,
Să nu-ţi adie niciun vânt,
Să-ţi tremure sfios pe buză
Ultima urmă de cuvânt.

Ar trebui să fii un nor
Sau numai umbra lui întinsă
Peste pustiu fără izvor,
Peste tăcere necuprinsă.

De cât te-ai destrămat, femeie,
Mă mir că încă mai respiri,
Căci n-ai avut pe suflet cheie
Şi-n el zdrobit-au trandafiri.

Şi te-ai lăsat dusă departe
Şi sfâşiată la răscruci,
Bucăţi din tine, mai mult moarte,
Le tot aduni mereu de-atunci.

Dar, la un capăt destrămată,
La celălalt ţeşi fără preget,
Şi-ai ţese cu iubirea toată,
Rămasă fără niciun deget.

Ţi-ai pune sufletul pe rana
Copilului crescut din tine,
Cu lacrimi ai spăla icoana
Surâsului său şi suspine

Le-ai amuţi cu-o mângâiere,
Te-ai face scut în faţa lui,
Ai aduna din cer putere,
Nu te-ai supune nimănui.

Cu destrămarea ta tăcută
Drumul îi netezeşti uşor,
Aşterni pe el visarea mută,
Bătaia inimii cu dor.

3 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...