Undeva, departe, câteva raze de soare rătăcite se mai încăpățânau să scalde un moț de nor. În rest...plumburiu înecat în tăcere. Își întinse brațele spre cer într-un strigăt mut. Își întinse brațele ca și cum ar fi vrut să se agațe de ceva...De sus însă..... picuri reci o loviră cu putere. Rămase cu fața către cer atât timp cât i se dădu voie. Apoi, furia lacrimilor o obligă să privească spre pământ. Auzi fâlfâit de aripi ude și simți gust de fulger amărui. Trandafirii își scuturau petalele în verde de iarbă....Și se întrebă: cine pe cine protejează? Cum e să fi protejat? Cum e atunci când cineva are grijă de tine?
Undeva, departe se mai auzea stingher câte un bubuit de tunet. În jurul ei doar pomii și florile își mai scuturau lacrimile spre pământ. Privi uimită în jur....câtă liniște, culoare, pace... Zări într-un colț o tufă de crini.....puri, imaculați.....Ciudat! Până și crinii plâng uneori......
Comentarii
Trimiteți un comentariu