De curând am înţeles că noţiunea de "rugăciune", aşa cum o ştim noi, trebuie puţin revizuită. În speţă, la definiţia clasică a rugăciunii, de rugă sau cerere, sau mulţumire într-un format prestabilit, sau chiar la încercările de "vorbire spontană", mai trebuie să adăugăm şi rugăciunile fără cuvinte. Nu mă refer la acele şapte trepte ale rugăciunii minţii, care de la treapta a treia încoace sunt toate fără cuvinte - cel puţin, fără cuvinte rostite. Nu este vorba, desigur, nici măcar de treptele avansate, în care rugăciunea devine o stare, o simţire, şi omul se roagă aşa cum respiră.
Este vorba, mai simplu, de rugăciunile nerostite, şi nici măcar gândite a fi rugăciuni, pe care le putem numi simple gânduri cu privire la lucruri dorite sau necesare, sau chiar simple trăiri de durere sau neîmplinire. Ne gândim, de exemplu, ce bine ar fi să putem face cutare lucru, sau să ni se desluşească cutare neînţelegere. Şi, peste câtva timp, descoperim, cu uimire, că puterea noastră de făptuire şi înţelegere a crescut. Iniţial, nu realizăm că este un dar, însă mai apoi, ne dăm seama că primisem exact ceea ce aveam nevoie pentru întregirea noastră.
Este un lucru extraordinar, şi ne dăm seama atunci cât de mici suntem, comparativ cu o atare compasiune şi generozitate divină. Şi ne întrebăm dacă noi am fi în stare să facem aceasta pentru alţi oameni...Să le dăm ceea ce nici măcar nu au cerut, doar pentru că am simţit că ar avea nevoie...
Desigur însă că există şi rugăciuni în toată regula la care nu ni se răspunde imediat, sau poate, ni se dă altceva decât am cerut. Pe moment, ne supărăm, ne simţim nedreptăţiţi, dar mai apoi, ne gândim că poate, au existat motive. Uneori, prin curgerea evenimentelor, mai înţelegem şi care ar fi putut fi acelea.
Dar acest simplu fapt, de a primi răspuns la rugăciunile negândite a fi rugăciuni, doar pentru nevoia noastră, îmi apare tulburător! Cu adevărat se poate spune "să avem grijă ceea ce ne dorim". Desigur însă, simt că pentru a primi astfel de răspunsuri trebuie să ne fi străduit înainte într-un fel, să fi mers pe calea Lui. Şi totuşi, aceste lucruri sunt daruri mai presus de măruntele noastre merite, asta o simţim cu cât ne cunoaştem mai bine!
Şi, iată aici şi o învăţătură ascunsă: să nu le dăm oamenilor după meritele lor, ci aşa cum ni s-a dat şi nouă.
Dar mai întâi...aşa cum zice Filocalia:
"Roagă-te Domnului ca să-ţi lumineze ochii inimii tale; căci cele cu neputinţă la om, cu putinţă sunt la Dumnezeu." (Sf.Efrem Sirul)
Este vorba, mai simplu, de rugăciunile nerostite, şi nici măcar gândite a fi rugăciuni, pe care le putem numi simple gânduri cu privire la lucruri dorite sau necesare, sau chiar simple trăiri de durere sau neîmplinire. Ne gândim, de exemplu, ce bine ar fi să putem face cutare lucru, sau să ni se desluşească cutare neînţelegere. Şi, peste câtva timp, descoperim, cu uimire, că puterea noastră de făptuire şi înţelegere a crescut. Iniţial, nu realizăm că este un dar, însă mai apoi, ne dăm seama că primisem exact ceea ce aveam nevoie pentru întregirea noastră.
Este un lucru extraordinar, şi ne dăm seama atunci cât de mici suntem, comparativ cu o atare compasiune şi generozitate divină. Şi ne întrebăm dacă noi am fi în stare să facem aceasta pentru alţi oameni...Să le dăm ceea ce nici măcar nu au cerut, doar pentru că am simţit că ar avea nevoie...
Desigur însă că există şi rugăciuni în toată regula la care nu ni se răspunde imediat, sau poate, ni se dă altceva decât am cerut. Pe moment, ne supărăm, ne simţim nedreptăţiţi, dar mai apoi, ne gândim că poate, au existat motive. Uneori, prin curgerea evenimentelor, mai înţelegem şi care ar fi putut fi acelea.
Dar acest simplu fapt, de a primi răspuns la rugăciunile negândite a fi rugăciuni, doar pentru nevoia noastră, îmi apare tulburător! Cu adevărat se poate spune "să avem grijă ceea ce ne dorim". Desigur însă, simt că pentru a primi astfel de răspunsuri trebuie să ne fi străduit înainte într-un fel, să fi mers pe calea Lui. Şi totuşi, aceste lucruri sunt daruri mai presus de măruntele noastre merite, asta o simţim cu cât ne cunoaştem mai bine!
Şi, iată aici şi o învăţătură ascunsă: să nu le dăm oamenilor după meritele lor, ci aşa cum ni s-a dat şi nouă.
Dar mai întâi...aşa cum zice Filocalia:
"Roagă-te Domnului ca să-ţi lumineze ochii inimii tale; căci cele cu neputinţă la om, cu putinţă sunt la Dumnezeu." (Sf.Efrem Sirul)
Comentarii
Trimiteți un comentariu