31 mai 2011

Copacul blestemat


Drumul era parcurs aproape jumătate. Soarele dogorea. Aerul era clocotit. Natura era topită. Nu se auzea niciun sunet. Vântul n-avea nici măcar de gând să adie. Probabil adormise pe undeva, prin vreo scorbură.
Cu picioarele umflate de atâta mers prin soare şi colb, tânărul se aşeză la umbra unui copac.
- Ce bine e la răcoare! Mirosul florilor îmi gâdilă nările.
După ce a terminat de rostit cuvintele, a adormit adânc, de puteai tăia lemne pe el.
Două vrăbii guralive şi-au început conversaţia:
- Bietul de el. Cred că vine de departe. Este istovit.
- Aşa este. Se vede pe el că este rupt de oboseală, completă cealaltă.
- Îmi pare rău că va primi blestemul acestui copac.
- Ai dreptate. Am şi uitat povestea celor doi fraţi, care s-au adăpostit de ploaie sub acest copac, şi au început să se urască.
- Da, atât de tare, încât a plecat fiecare pe alt drum.
- De-ar putea oamenii să asculte glasul pământului, al naturii, ne-ar afla şi nouă necazurile, ne-ar ajuta să ne vindecăm de suferinţă.
- Noi stăm aici la taifas, în loc să căutăm ceva de mâncare pentru tânărul acesta.
- Că bine zici soro. I-ar prinde bine o bucată de pâine şi nişte fructe zemoase.
- Păi să zburăm.
Fâl fâl fâl… se auzea în liniştea surdă a după amiezii încinse zborul timid al celor două vrăbii.
- Uite o gospodărie îngrjită.
- Da, priveşte, ne-a lăsat pe pervaz o bucată de pâine.
- Poate o fi pentru porumbei.
- Nu contează. Scopul scuză mijloacele. Aşa că, de data aceasta avem prioritate. E o urgenţă. Tânărul are nevoie să-şi refacă puterile pentru a-şi continua drumul şi pentru a scăpa de blestemul ce s-a abătut asupra lui.
- Mi-e tare milă de el.
- Îi vom spune soluţia dezlegării blestemului.
- Of, poate este suficient de îndrăgostit de natură, încât să fie capabil să înţeleagă ce-i transmitem.
- Ai dreptate! La asta nu m-am gândit.
Vrăbiile s-au întors la copac cu o bucată de pâine şi fructe. Tânărul călător se întindea, dând semne că vrea să se trezească.
- Să aşezăm bucatele lângă el, şi să ne ascundem printre ramuri.
- Da, să nu se simtă stânjenit, răspunse vrăbiuţa.
- Ia te uită, ce norocos sunt. Ptii, ce bine s-au nimerit aceste bunătăţi. Dar, or fi pentru mine? Oare pot eu mânca?
- Cirip cirip cirip…. au început a sporovăi vrăbiile.
- Dragele de voi, acum înţeleg eu ce şi cum. Aţi fost să căutaţi hrană pentru mine. Mulţumesc, şi vă invit alături de mine. Este suficient pentru toată lumea.
Vrăbiile au coborât vesele şi în mare grabă lângă băiat.
În timp ce călătorul se ospăta cu poftă din prânzul sărăcăcios, cele două vrăbii, au început să ciripească despre blestemul copacului sub care se aflau.
- Copacul acesta are o poveste tristă, şopti timid o vrăbiuţă, urmărind reacţia tânărului.
Acesta într-adevăr nu a rămas indiferent. S-a oprit din mestecat şi asculta.
- Da, este singurul copac de acest gen din zonă. Seminţele lui nu pot încolţi decât în momentul în care un tânăr care înţelege glasul naturii şi iubeşte vieţuitoarele ei, le va planta. Până atunci, toţi cei ce se vor adăposti la umbra lui vor deveni trişti şi îşi vor urî aproapele.
- Cred că a priceput. Se pare că el este salvatorul, ciripi vrabia.
- Să sperăm.
- Şi… unde pot găsi seminţele acestui falnic copac?
Cirip cirip cirip cirip….. vrăbiile au zburat până în vârful copacului, unde mai rămăseseră câteva seminţe. Le-au adus în cioc şi le-au aşezat în palma tânărului.
- Mulţumesc. Am să le sădesc din loc în loc, de-a lungul drumului spre palatul Regelui Bunătate. Am fost chemat să cânt din fluier la o petrecere organizată acolo. Înainte de a porni la drum, aş dori să vă fac o demonstraţie.
Vrăbiile s-au aliniat cuminţi, gata să-l asculte.
Cântecul ce se auzea, era de o frumuseţe rară. Păsările din împrejurimi s-au adunat să vadă al cui este trilul acela fermecător.
- Călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că a sosit vremea să pornesc. Vă las cu bine şi mă bucur că v-am cunoscut. Mulţumesc pentru ospitalitate. Să fii fericit copacule semeţ, seminţele tale vor rodi în multe locuri. De-acum nu vei mai fi singur, rosti tânărul, mângâind scoarţa groasă a copacului sub care îşi odihnise trupul obosit.
*
Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire s-o înţelegi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...