carliontii ravasiti de vant

Imi picura noaptea , soapte de pace in carliontii ravasiti de vant . Stateam intinsa pe spate , ascultand cum cresc stelele in inalt si greieri fara obosire cantau aceeasi melodie ,..........curgea parfum de orchidee peste trupul meu , ca valuri de iubire nepamanteana ce-si croia drum linistita intre cele doua maluri care se imbratisau la nesfarsit ,undeva ,deasupra in vazdzuh ,in aburii trimisi de apa in nori , ca sa se intoarca binefacatoare pentru toti , chiar si pentru cei ce n-ar fi putut ramane acolo de atat parfum . Pietrele pe care curgeau ghirlandele de flori cu suflet, cantau in ritmul cefeidelor gigantice ,............ ma uitam sa vad malul celalat dar nu il vedeam .....era acolo ....in necunoscut , exact asa cum il imaginasem . i-am intans o mana si atunci am stiut ca nu era de fapt ce am crezut ...curgea de mult apa limpede intre noi , e gol locul malului si totusi nu e gol , cantau orchideele in soapte de simfonii si ape , ma invaluiau in moliciunea petalelor lor ....sa ma asez cuminte cu fata spre stelele vesnice .....malul sa fie ori sa nu fie ,sa nu mai im pese .

M-au dus apoi orchideele in casa lor . Peste tot crestea liniste si frumusete , se ingrijeau reciproc , era cald . Vantul de afara se auzea cum loveste , stateam pe covoare catifelate sa bem ceai cald ......era balsam de Galaad in casa aceeia a lor , imi ungeau trupul cu atata pace si n-am mai vrut sa plec , a inceput timpul , sa bata mai agale ......cresteam mladuita de florile cu suflet , timpul curgea masurat in picuri de parfum din cea mai frumoasa orchidee , am rugat-o sa-mi spuna povestea , era cutremuratoare , sub catifeaua de neasemuit a petalelor se vedeau cicatricele strivirilor .....era un zambet nepamtean pe fata ei ....i-am dat atunci imputernicire sa cutreiere lumea ....sa lase peste tot parfum si am iesit afara . Un vant cald adia cu cantec , am intebat ingerul de la poarta despre timp , mi-a aratat clepsidra mare in care picura parfum de orchidee ....trecuse atat de mult de cand intrasem , am dat sa fug sa-mi caut copiii , cu cat fugeam cu atat mai mult ma prindea in imbratisarea suprema si fara leac ...malul .Mi-a soptit ca sunt prea bine copiii , soapte de iubire curgeau ca si ghirlande de orchidee pe pietre , cantau mierle si privighetori , m-am dezmetecit putin din culoarea ametitoare a clipei batuta cu jad si m-am uitat la malul care ma invaluise -atunci mi-am dat seama ca nu-l mai vazusem niciodata .

Iubirea adevarata este ca apa unui rau care curge si croieste mereu doua maluri , care vor da totul , numai ca apa sa curga mereu linistita intre ele .