Sfarsit

Ea statea pe marginea lacului privindu-si reflexia in apa lui limpede. Privea cu ochii inlacrimati, iar mintea ei era invadata de o invalmasala de idei. Se uita la propria ei imagine, dar o imagine diferita. Poate era acea parte pe care o cunostea perfect, dar care nu ii apartinea. Cele doua imagini, impreuna erau perfecte. Existau. Era blocata intr-un timp inexistent ce o tinea in viata.

Prin acel sarut, ultimul sarut, suflul lui a disparut in aerul curat al noptii ce se lasase in jurul lacului. Se indrepta spre moarte, iar moartea se indrepta spre el. Lampa se stinge la negrul mormant atinsa de aripi suflate in ceata. O flacara misterioasa se aprinse, iar stalpii bisericii din apropiere incepura sa cada. Si liliecii noptii care isi au locul in iad, ascunsi in lumina mortii, pierind in visul de aur sub ochii intristati ai ei, zburau scotand sunete inspaimantatoare. Sufletul lui era deja in mormant.

Simfoania inceta, iar suflarea lui era grea. Dar se va termina odata cu pacatele vietii lui. Unde? Aici. Inchide ochii si zareste o lumina. Isi da seama ca nu se mai afla pe pamant. Adio, lume! Adio, Viata! Adio, Regina a Intunericului!