Deschise geamul și parfumul florilor de liliac invadă întreaga cameră. Inspiră adânc aerul proaspăt al dimineții și zâmbi mulțumit. Se simțea un zeu. Era un zeu! Cu grijă se întoarse și o privi dormind.....îi privi buzele moi întredeschise într-un zâmbet, zbateri fine de pleoape.....Se aplecă să o sărute dar se opri.....o rază de soare i se agățase în părul bogat împrăștiat pe pat........nemișcat privi cum raza de soare îi coboară tăcută pe frunte, pe vârful nasului, pe buze. Dispăru o secundă, apoi reapăru pe curbura gâtului. Pe un drum doar de ea știut, cu sclipiri și miresme de dimineață îi străbătu întreg trupul moleșit în brațele somnului. Dacă aș fi o rază de soare....Se îndreptă spre geam și trase draperia lăsând doar zgomotul dimineții înăuntru....Cafea, cafea....se trezi murmurând. Lângă filtrul de cafea zări mănunchiul de frunze cu urme de toamnă uscate de timp ....își aminti de o după amiază târzie, într-un parc, pe-o bancă.......o văzuse de ceva timp. Ea, nemișcată, încremenită cu un mănunchi de frunze-n brațe....doar ochii-i plângeau trist și tăcut. Nu făcea niciun gest, nu-și ștergea lacrimile, nu se ascundea de lume. Privea departe și....plângea. Hotărât se îndreptase spre bancă și o strânse în brațe. Pentru o clipă, ultimele raze de soare îi poposi pe chip....lacrimile sclipeau nefiresc în nuanțe de albastru....Mireasma cafelei proaspete îl trezi din amintiri....Intră în cameră cu o tăviță mică pe care așezase două cești de cafea și o mână de flori de liliac.....Bună dimineața iubito! Somnoroasă, întinzându-se leneș îi răspunde surâzând....știi, am visat că te-ai transformat într-o rază de soare....
Autor : Septembrie
Comentarii
Trimiteți un comentariu