Articol inscris in concursul NOPTI MAGICE IN MIEZ DE IARNA
Când l-am întâlnit pe Fulg de Nea eram aşezată la o răscruce de drum.
Prima dată nu i-am remarcat prezenţa, mă privea de pe marginea unei frunze îngălbenite.
M-a uimit fragilitatea şi tăria de a rezista singur.
Venise să prevestească iarna.
Acel anotimp impunător care acoperă totul cu frumuseţea şi măreţia lui îşi trimite ca şi sol un simplu fulg de nea fragil.
Câtă încredere investită într-o picătură.
Nu îl deranja pământul negru nici frunzele uscate lăsate de toamnă.
A poruncit vântului cald să îşi îmbrace mantia de vifor, a certat pământenii leneşi care nu şi-au adunat recoltele şi a invitat toamna să urce într-o caleaşcă trasă de castane şi să plece în ţara ei de rugină.
Toţi ascultau şi se grăbeau să îndeplinească cerinţele micului fulg de nea.
El se topea încet sub atingerea ultimelor raze de soare dar privea fericit cum misiunea pentru care a coborât pe pământ s-a împlinit.
Cu ultimele puteri mi-a şoptit, ne revedem peste câteva zile, m-aş bucura să nu te mai găsesc la vreo răscruce ci pe drumul spre misiunea cu care ai fost înzestrată.
M-am ridicat ruşinată de propria neputinţă.
Am înţeles că nu am nici o scuză pentru lamentări şi îngrijorări aşa că am pornit pe drumul care urcă spre munţi. Nu mă mai sperie teritoriile 
necunoscute nici stâncile din calea mea.
Las în urmă cărările bătătorite de alţii şi pornesc în căutarea unui destin unic.
Acum ştiu că pot reuşi indiferent de piedici şi neajunsuri.
Nu am toate răspunsurile, dar voi învinge, aşa cum, într-o toamnă târzie, un simplu fulg de nea a schimbat totul în calea sa.
Rouă peste vise
Când l-am întâlnit pe Fulg de Nea eram aşezată la o răscruce de drum.
Prima dată nu i-am remarcat prezenţa, mă privea de pe marginea unei frunze îngălbenite.
M-a uimit fragilitatea şi tăria de a rezista singur.
Venise să prevestească iarna.
Acel anotimp impunător care acoperă totul cu frumuseţea şi măreţia lui îşi trimite ca şi sol un simplu fulg de nea fragil.
Câtă încredere investită într-o picătură.
Nu îl deranja pământul negru nici frunzele uscate lăsate de toamnă.
A poruncit vântului cald să îşi îmbrace mantia de vifor, a certat pământenii leneşi care nu şi-au adunat recoltele şi a invitat toamna să urce într-o caleaşcă trasă de castane şi să plece în ţara ei de rugină.
Toţi ascultau şi se grăbeau să îndeplinească cerinţele micului fulg de nea.
El se topea încet sub atingerea ultimelor raze de soare dar privea fericit cum misiunea pentru care a coborât pe pământ s-a împlinit.
Cu ultimele puteri mi-a şoptit, ne revedem peste câteva zile, m-aş bucura să nu te mai găsesc la vreo răscruce ci pe drumul spre misiunea cu care ai fost înzestrată.
M-am ridicat ruşinată de propria neputinţă.
Am înţeles că nu am nici o scuză pentru lamentări şi îngrijorări aşa că am pornit pe drumul care urcă spre munţi. Nu mă mai sperie teritoriile
necunoscute nici stâncile din calea mea. Las în urmă cărările bătătorite de alţii şi pornesc în căutarea unui destin unic.
Acum ştiu că pot reuşi indiferent de piedici şi neajunsuri.
Nu am toate răspunsurile, dar voi învinge, aşa cum, într-o toamnă târzie, un simplu fulg de nea a schimbat totul în calea sa.
Rouă peste vise
Comentarii
Trimiteți un comentariu