Şatra

Alergăm să obţinem multe lucruri, să avem stabilitate, casă, masă, familie, copii, avere, linişte şi pace la bătrâneţe şi ne facem un scop din asta. Ne luptăm o viaţă întreagă pentru un trai mai bun şi de multe ori uităm să ne bucurăm de călătoria care ne poartă prin viaţa asta.
Poate dacă am înceta să mai căutăm, vom găsi ceea ce ne trebuie fără să vrem. Vor veni lucrurile şi oamenii la noi. Când te aştepţi cel mai puţin, atunci ţi se întâmplă cele mai frumoase lucruri.
Îmi plac nomazii, ca ţiganii de pe vremuri cu şatrele, care mergeau dintr-o parte în alta a lumii, cu casa în spinare, trăind şi iubind pe unde apucau. Oamenii cred că suferă de pe urma unor legi sociale nescrise, sunt băgaţi în cutii şi se aşteaptă lumea să facă anumite lucruri, fără de care sunt desconsideraţi.
Există indivizi care trăiesc cum îşi doresc, în afara oricărei norme, evident nu sunt prea iubiţi.
Cum reuşim să împăcăm şi capra şi varza fără să ne simţim vinovaţi că nu urmăm învăţătura părinţilor şi a felului “normal” de a trăi? Vreau să mi se dea din start posibilitatea de a alege ce să fac în viaţă, să nu vin pe lume cu nişte aşteptări ancestrale, fără de care o să fiu o ciudată.
Nu vreau să fiu nomadă, nu vreau să nu am o familie, vreau doar să aleg din toate posibilităţile care există, ce cred de cuviinţă că mi se potriveşte.
Ar trebui inventată societatea utopică în care fiecare merge pe drumul lui şi este privit cu ochi buni, indiferent de calea pe care a ales-o.