Răspunsul

Zilele trecute făceam curăţenie printr-un sertar ticsit cu tot felul de lucruri, ce acum mi se par total inutile, de pe vremea când eram la facultate. Nu mică mi-a fost bucuria să găsesc printre ele o poezioară ce zăcea aruncată pe acolo şi pe care o credeam de mult timp pierdută. Fiind una dintre poeziile mele preferate de pe vremea când compunerea acestora era un mare hobby de al meu, m-am gândit să o împărtăşesc cu voi. Dacă vă place, poate am să postez şi altele :)

Răspunsul

Timpul trece, eu rămân neschimbat

Doar un singur anotimp am cunoscut

Frunzele au căzut de mult, s-au uscat

Vântul ce bate mă înclină până la pământ

Mă simt gol şi trist, mă simt răpus

Mă lupt cu vremea, există un sfârşit?

Dar rămân tăcut căci mi s-a răspuns

Şi totuşi încă am rămas nedumerit

S-au abătut furtuni, ploi şi fugere

Rădăcinile adânc mi le-am înfipt

M-au încercat multe, chiar şi tunete

Dar nu m-au impresionat cu nimic

Timpul a trecut şi eu m-am schimbat

Frunzele au crescut, sunt fericit

Anotimpurile şi ele s-au modificat

Şi în sfârşit mă simt cu adevărat împlinit

Sunt un copac bogat, imens şi minunat

Simt că pot atinge cerul cu crengile mele

Soarele mă mângâie mereu, neîncetat

Şi rădăcinile mi se întind acum cu plăcere

În amintiri răsună un ecou înfundat

Dar treptat devine clar şi limpede

Şi acum înţeleg cu adevărat de fapt

Ce a însemnat răspunsul pentru mine.

Rugămintea este să precizaţi autorul sau să-mi cereţi aprobarea în vederea unei eventuale distribuiri. Vă mulţumesc :)