Paradise

Stă întinsă pe pământul reavăn şi rece. Fulgii de zăpadă i se topesc pe faţă, pe mâini, pe picioare, îi mângâie fruntea şi devin apă. Oceanul alb îi curăţă durerea. Are mâinile amorţite şi picioarele îngheţate; nu mai simte nimic. Nu vrea să mai plece de aici. Vrea un sfârşit liniştit, un sfârşit curat, fără suferinţă. E totul pustiu în jurul ei, exact aşa cum îi e şi sufletul. Iart-o că nu o să vină nici astăzi acasă. Dar nu mai poate îndura. Vrea să se termine totul. S-a săturat să îţi asculte promisiunile false. Nu-i mai spune că o sa fie bine, n-o să fie. N-a fost niciodată bine.


Ar vrea să îşi strige durerea către cele patru zări, dar ştie că ar fii în zadar. N-ai auzi. Ţi-ar cere socoteală pentru atâtea nopţi albe şi zile negre, dar tu eşti surd şi orb şi nu o vezi, ai încetat demult să o mai vezi. E o umbră acum, şi asta numai din cauza ta. Nu mai are speranţa că vor trece toate. Nu mai vede un viitor comun.


Se ridică încet şi pleacă. Departe. Ca să n-o mai vezi şi gândurile tale să nu îşi mai găsească adapost în braţele ei calde, de fiecare dată când sunt răvăşite. N-o să mai auzi niciodată de ea şi nici cuvintele tale nu vor mai fi ascultate vreodată de buclele ei în care îţi ascundeai faţa de fiecare dată când simţeai că eşti gata să cedezi. N-o să-i mai simţi niciodată parfumul pe care asteptai ore întregi să îl îmbrăţişezi. Nu o să îi mai auzi niciodată încurajările calde atunci când vei mai simţi că lumea ta se prăbuşeşte. Şi tu, tu nu vei mai avea vreodată puterea să treci peste, pentru că ai neîndreptăţit-o. Te-ai purtat mizerabil cu fata care ţi-a fost alături întotdeauna. Cea care nu a reuşit niciodată să plece. Îţi mai aminteşti cum te ruga să nu pleci? Ţi-ai făcut bagajele de atâtea ori şi ea te-a primit mereu înapoi... N-a fost niciodată capabilă să te alunge şi nici să se îndepărteze când o dădeai la o parte.


Îşi trece degetele prin zăpada asta pufoasă. Nu se mai gândeşte la nimic, nu vrea să mai aibă un trecut. Ea nu şi-a facut bagajele, dar nici n-o să dea înapoi. E hotărâtă să plece şi să ia viaţa de la zero. A îndurat prea mult şi o întoarcere din drum ar spulbera tot, tot ce încearca ea acum să repare.


"Ţin să te anunţ că, probabil deja am plecat, într-un loc, în care niciun picior n-a mai călcat. Azi nu mai sunt, dacă ţi-e dor de cea de ieri..."