Nomada

Valet de cupa, as de trefla, mai intorc o carte, uitandu-ma la fata transfigurata de nerabdare a conitei din fata mea. Asteapta o veste buna de la mine…nici nu stiu in sinea mea, daca o sa vina sau nu valetul ce-l voi arata, da stiu ca orice conita, mica, mare, tanara sau mai putin tanara asteapta un valet.
« La drum de seara conita, un valet de cupa iti va trece pragul...uite langa el un as de trefla, asta inseamna ca vine cu vorbe de indragosteala, conita...ia zi ai pe cineva, mancati-as... asa bronet, cu ochi caprii ? Nu minti, conita!...Cartile spune ...uite, decar rosu ... vine cu dar, nu vine cu mana goala...mai pune un ban, hai nu fii zgarcita, ca ti-oi spune si ce-ti pica’’ Da, sigur ca da...uitandu-ma dupa hartia mototolita, e mare dorinta... asa sunt femeile, sunt dispuse sa plateasca oricat pentru o dorinta.. ,,Uite cartea s-arata... sigur la ceas de seara iti pica la asternut un valet de cupa – in gandul meu se naste un zambet...ma gandesc la tiganul meu...ce valet de « cupe »...este...-si nu vine cu mana goala, vine cu cadau...bogat valetul asta’’ Ii mai intind o carte, atenta la vorbele aprinse din spatele carutelor... privesc iar mana alba a conitei cea far’ de noroc cum intoarce tematoare cartea...dama de cruce neagra...rar mi-a fost sa vad la un loc valet de cupa, as de trefla si dama de cruce neagra...mi-e mila sa-i spun ca dupa o dragoste mare.... urmeaza o moarte si mai mare...mai bine ii spun ca-i vre-o posibila rivala...suporti mai usor...stii ca ai cu cine te bate...da cu moartea poti?...Nu !
‘’Dama de cruce...ai vre-o rivala, conita...stii ceva, nu minti, ca se arata...uite e una asa mai arapoaica... iti face cu iarba de urat... da nu-ti fie teama, am eu leac pentru ea! Vino maine la miez de noapte, la crucea de sub salcia de la rau, adu o gaina neagra, un ban de aur pus in urcior cu apa neinceputa si i-om veni noi de hac...rivalei...da stii ceva...hai ca nu-ti mai cer nimic...intinde mana sa-ti ghicesc si-n palma. In palma mea neagra mana ei devine transparenta de fragila ce e ...privesc cu durere aceeasi viata intrerupta brusc... inchid ochii, ma fac ca ma concentrez sa pot sa-mi stapanesc glasul apoi ii spun : ’’Nu merge conita ... poate dupa descantec ...o sa pot, acum du-te... sunt cam obosita ! Conita pleca la fel de trista cum veni disparand ca o umbra dupa mestecenii ce margineau poienita poleita de luna.
Ma indrept cu pasi tristi spre focul de la marginea pasunii, mi-e sufletul greu cum nu mi-a fost vreo data dar veselia de acolo ma face sa uit de conita cea far’ de noroc. Ma prind razand in dansul aprig si uit de tot si de toate, fustele se rotesc o data cu mine, banutii auriti-mi zdrangane-n par si eu rad, dansez si rad, putin imi mai aduc aminte de conita, dansez sa uit cat de nedreapta e viata, dansez si mai cu foc in ritma de tamburine si viori. Tiganul meu chipes, razand pe sub mustata stufoasa cu dinti albi ca boaba de fasole, ma trage smucit in mijlocul horei aproape de foc. Dansul devine un dans numai al nostru... ochi in ochi, mandri in tigania noastra, noi nu dansam... suntem asemenea unui rau de munte dupa ploaie, e o apa navalnica dansul nostru... simt ca ametesc dar el ma tine strans de mijloc si dansam cu pasiune cum numai un tigan stie sa danseze...si toti se-nvart in jurul nostru... o hora in alta hora, in alta, cercuri nesfarsite, pasiunea ne tasneste prin toti porii...uitam ca miine plecam iar, si iar dansam... uitam ca avem drum lung de nomad... suntem puternici... dansam, talpile noastre bat cu putere pamantul ca durerea stransa de ani de ani sa se transforme in colb... ochi in ochi radem fericiti chiar daca la noapte vom dormi acoperiti doar de stele. Dansam si nu ne pasa ca miine ploaia ne va spala colbul de pe picioare, ca vantul va zdrangani banutii din par,ca cerul ne va fi acoperis si ne vom inveli in praf de stele. E dansul nostru, zbor intre cer si pamant ce ne face sa uitam de-o soarta uneori nedreapta. Intr-un tarziu imi aduc aminte de conita cea far de noroc... daca nu vine la miezul noptii nu cred ca voi vrea sa mai ghicesc vreo data.