Mi-e frică

Cred că ceea ce mişcă lumea asta pe lângă dragoste este frica, care deşi nu ne vine să credem e un sentiment mult mai înfricoşător şi mai puternic, care ne duce să facem multe răutăţi, multe idioţenii şi să mergem contra curentului.
Omul de frică cred că ar face orice… nici nu vreau să mă gândesc câte s-au făcut din cauza ei de-a lungul istoriei.
Cunosc oameni care au multe fobii şi psihologic sunt explicate. Ne panicăm de apă, de foc, de păianjeni, de întuneric, de cutremure etc.
De curând am aflat de frica de dependenţă. Mi-a luat ceva timp să înţeleg cum ar putea apărea ea. Să nu fac anumite lucruri, pentru că deşi îmi plac, ajung să fiu dependentă de ele… Şi din astea sunt multe.
Până unde însă merge această frică? Te paralizează până când nu te mai poţi mişca?
Fiecare are om are bagajul lui de tras, unul e mai mare decât altul şi cu siguranţă cel mai slab nu va putea lua o încărcătură mare la el în spinare. Pe de altă parte, cred că bagajul pare greu nu doar pentru că aşa mi l-am făcut, dar şi datorită factorilor externi.
Cine poate hotărî dacă eşti în stare să treci prin viaţa asta cu ce ţi s-a dat, cu ce mai acumulezi tu pe parcurs şi cu toate fricile care te cocoşează?
Mai devreme sau mai târziu, le vei lăsa pe toate deoparte şi probabil este important să încerci să treci prin toate, aşa cum poţi, chiar dacă de cele mai multe ori vrei să cedezi.
Mie mi-e frică că nu o să ajung să fac tot ce mi-am propus şi că timpul deşi ar trebui să fie suficient pentru toţi dintre noi, ca un bun comun care nu se epuizează, este arareori de partea mea.

Comentarii

  1. frica chiar este un sentiment puternic si de multe ori nu-l putem controla, cred ca e nevoie de multa vointa si multa rabdare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Este o vorba buna ce spune: " Teme-te de clipa in care nu-ti mai este teama de nimic... ", prin urmare nu pot decat sa subscriu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate addicted : cand orice frica a disparut, e momentul sa vezi daca mai traiesti.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu