În pedepse ne-nfruntăm!

   Eu mă tot mir, de vreo 30 şi ceva de ani, cum mi se poate buna-dispoziţie răsturna în cap, într-o secundă, pentru ca apoi să nu reuşesc, în cîteva zile, să o repun pe picioare. Şi rămîn mirată, aşa, că de rezolvat dilema, n-am rezolvat-o. Ieri, mi-am dat toată silinţa, m-am agăţat cu privirea de zîmbetul dimineţii şi-am încercat să-l reproduc pe propria-mi faţă.
Aproape am reuşit. Succesul mi-a pus coroniţa pe cap abia cînd a apărut Minnie a mea. Sabina se îmbrăcase din nou cu rochiţa ei cu buline roşii care-o prinde minunat.
- Azi avem musafiri?
- Facem rost!
   Zîmbeşte. Zîmbesc şi eu. Tata-i pus pe clătite bune. Eu mă străduiesc să-mi ţin cheful de viaţă pe două picioare. Grea treabă. Îmi sun o verişoară, să-i fac poftă de-o vizită pe la noi. Sfîrşim conversaţia prin a ajunge noi invitaţi. Bine şi-aşa, ideea era ca Sabina să-şi scoată rochiţa în lume. Bate din palme, fericită. Şi-atunci şi-a făcut apariţia Neghiniţă! Chiar el, în persoană. Altfel nu-mi explic de ce mi-au picat ochii pe cele 5 cărţulii care trebuiau să fie 6, frumos aranjate în cutiuţa lor.
- Sabina, unde-i a şasea cărticică?
- Nu ştiu!
- Încearcă să te gîndeşti, te-am rugat să le pui la loc, dacă le tot arunci prin toate părţile...
- Lasă, mama, le găsim noi! Încearcă un zîmbet şi mă trage de mînă, să ieşim din cameră. Tic-tac-tic-tac-tic-tac! Nu mă mişc din loc. Aştept cel mai mic semn regret sau s-o văd că dă să caute cărticica buclucaşă. Nu! Tot ce vrea ea e să uit c-am întrebat, să lăsăm haosul şi să ne vedem de clătite şi vizite şi rochiţe şi prieteni...
- Bine, iubita! Vom merge în vizită cînd găseşti cartea! Ai cam o oră la dispoziţie s-o cauţi! Dacă eu trebuie să fiu prietenă cu Sfîntu' Aşteaptă, poţi fi şi tu!
   Treaba era rezolvată. Buna mea dispoziţie s-a reîntors cu picioarele-n sus. Am turuit iar despre delăsare şi alte sinonime, despre cum ne dăm noi peste cap ca s-o facem pe ea fericită, iar cînd noi o rugăm ceva, se face că admiră o frumoasă ploaie de castraveţi. Romeo verifică dacă am de gînd să-mi pun ameninţarea în practică. Lasă clătitele şi i se alătură odraslei îmbulinate. Caută amîndoi cărticica. Eu nu le dau şanse s-o găsească, pentru că ştiu cum face Sabina ordine în cameră. Ascunde tot ce pare în plus. Nu, nu pune la loc. Tupeşte. Deci şi cărticica e pitită pe undeva. Trece ora, anulez vizita. Ei renunţă la căutări. Sabina vrea să mănînce cu ochii-n televizor. Pîn' aici! Decretez că ora de desene animate s-a terminat. Pagubă-n ciuperci. Mănîncă bine-mersi şi fără. Iar după ce termină nu se duce să-şi mai aranjeze din lucruri. Nici nu pare supărată, se bucură c-a scăpat ieftin. Şi stă pe lîngă taică-său. La un moment dat, îmi dau seama că-i data de 29 şi că Sabina împlinea 6 ani şi patru luni. Mă apucă remuşcările şi-l atenţionez pe Romeo că-i taman un fel de ziua ei. Ha,ha! Tăticul tocmai îi dădea o pedeapsă crîncenă:
- Te uiţi la desenele astea pînă îţi spun eu să te opreşti! Iar mîine te pedepsesc să mănînci 10 ouă Kinder!

Sabina era toată o hlizeală. Pînă şi bulinele de pe rochiţă rîdeau.
- Bine, eu nu vreau să mă uit la Winnie, dar dacă-s pedepsită... Sau:
- Tata, s-au terminat, sînt pedepsită să mă uit şi la Bambi?!
   Romeo era încîntat că fetiţa lui deşteaptă intrase atît de repede în joc. Îi rîdeau şi urechile, după cum ar spune soacră-mea.
   Eu nu mi-am mai exercitat dreptul de veto.