Imi pare rau

Imi pare rau nu sunt ceea ce ai asteptat de la mine.


Imi pare rau ca nu sunt delicata sau finuta, punctuala sau organizata, precisa sau amuzanta. Si imi pare rau ca nu pot sa scriu altfel; nu am cum sa scriu ceva si sa mint ca e frumos. Nici macar in privinta literaturii nu ma pot ridica la regulile si asteptarile tale. Dar am incercat...


Dupa ce plec de la scoala, nu am cum sa nu ma intorc alergand in urmatoarele 5 minute pentru ca mi-am uitat umbrela sau vreo carte. Imi pare rau pentru aiureala mea. 
As putea sa plec de acasa si sa ma duc pana la mazaginul de pe colt, fara sa cumpar nimic, dar macar simt ca am o destinatie proprie. Imi pare rau si pentru asta.


As vrea sa fiu diferita. As vrea sa pot purta numai rochii, corsete, pantofi cu toc si coafuri elegante. As vrea sa incetez sa intarzii la scoala si sa incep sa fiu mai exacta. Si as mai vrea sa nu mai scriu tot felul de lucruri inutile pe la sfarsitul caietelor. Mi-as dori sa nu ma mai indragostesc. Si sa ignor totul. Mi-as dori prieteni...


Nu o sa pot schimba niciodata faptul ca sunt o simpla greseala si ca sunt doar o umbra inutila. Deasemenea, nu o sa pot schimba faptul ca am esuat in situatiile in care altii au reusit atat de des. Si nu o sa schimb nici faptul ca mi-am construit idealurile pe spatele unor cuvinte tremuratoare, cand tot ceea ce ar fi trebuit sa fac este sa pun caramida peste caramida in educatia si viitorul meu. 


In acelasi timp o sa ramana neschimbata si ratacirea mea printre vise fara o harta, caci as considera ca asta ar strica toata magia. Nu o sa ma schimb niciodata. Pentru nimeni. Intotdeauna o sa petrec mult prea mult timp mirosind paginile unei carti vechi si devorand apoi cuvant cu cuvant. Intotdeauna o sa fiu cu 10 minute in intarziere, 2 octave mai sus, incoerenta, prea agitata, visatoarea, suparacioasa si neglijenta. Intotdeauna o sa te fac doar sa-ti irosesti timpul cu mine. Sa irosesti totul...


Imi pare rau, dar tot voi continua sa alerg primavara pe campurile umede. 
Si intotdeauna voi vedea doar un ocean de libertate in fata mea, fara nicio restrangere.
Nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt.

Comentarii

  1. ...obisnuiam sa scriu "tot felul de lucruri pe la sfarsitul caietelor":)

    Incearca sa fii punctuala.Te sarut,copil trist :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai sunt trista, domna Nuta:D
    Postarea asta dateaza de acum un an, iar acum totul este bine.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu