Îmi cer iertare

De ce nu iertăm? Pentru că nu avem această putere şi că acest lucru îi revine doar unui preot, unui părinte mult încercat de viaţă, lui Dumnezeu şi nu mie, un muritor nenorocit care greşesc în fiecare zi şi mi se iartă mereu ceea ce fac?
Nu înţeleg de ce ne ia atât de mult timp să iertăm, să trecem peste durerile cauzate de ceilalţi, peste greşeli intenţionate sau nu. Dar cel mai rău îmi pare că nu pot uita. Reuşesc de multe ori să iert, chiar dacă îmi ia multă vreme, dar nu uit. Undeva într-un colţ de minte îmi rămâne amintirea unor senzaţii neplăcute.
Cred că cel mai mult dor lucrurile făcute fără intenţie, din neatenţie, desconsiderare, indiferenţă, pentru că dacă cineva vrea să-ţi facă rău, fie te răzbuni, fie îl ierţi. E mai simplu. Pe când aşa, stai şi te gândeşti cum poate fi un om atât de concentrat pe viaţa lui şi pe el încât să ia decizii aşa de rapid, fără să gândească ce aduc ele asupra celorlalţi. Şi în acest caz, dacă cineva tot îl iartă, poate că va persista…
Cât poţi să ierţi? Zi după zi, an după an?
Se spune că cea mai dulce răzbunare este indiferenţa, dar eu nu pot rămâne aşa, fără să spun ceva. Omul respectiv, este responsabilitatea mea să-i atrag atenţia pentru ca pe viitor să nu mai repete, mai ales dacă e neintenţionat.
Îmi cer iertare rar şi încerc să merg pe logică de cele mai multe ori, dar nu îmi iese întotdeauna.
Suntem consideraţi mai proşti de unii dacă iertăm mereu şi duşi cu pluta dacă suntem răzbunători, ranchiunoşi. Nu ar fi mai simplu cel care a greşit să-şi ceară el iertare?

Comentarii

  1. numai Dumnezeu ne poate oferi iertare noua, dar asta inseamna ca si noi trebuie sa iertam pentru ca si noua ni se iarta.

    nu se uita pentru ca asa suntem noi oamenii...ramane rana, se vindeca in timp dar ramane semn.

    nu mai eram logata si am dat comentariu asa :D
    e frumos articolul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oricat am vrea, greselile continua sa ne raneasca. Poate doar timpul le face mai putin dureroase…

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred că mai degrabă uităm, dar nu iertăm cu adevărat. Ne place doar să credem că e aşa, ne place fiindcă ne demonstrăm nouă înşine cât suntem de buni. Dar atunci când cineva ne greşeşte de mai multe ori, când ni se termină răbdarea şi "iertarea" ne uităm pe răboj şi îi cerem socoteală pentru toate greşelile, inclusiv cele pentru care am iertat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate Carmen...avem listele noastre de pe care nu este sters nimeni, oricat de dosite sunt...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu