Ianuarie - Martie

Cand m-am trezit in dimineata asta am crezut ca e februarie.

Februarie.

Luna ultimelor cuvinte ale iernii.

Luna viselor si a cosmarurilor.

Reflexii.

Reflexii intr-o oglinda prafuita ce pretind sa fie amintiri fericite. De fapt ma ingenuncheaza si imi sfasie pieptul incercand sa iasa din mine.

Februarie...

Este luna in care nu o sa te vad, nu o sa te simt, nu o sa te tin de mana, nu o sa te sarut, nu o sa te imbratisez, nu o sa te am.

Este luna cand voi realiza ca nu o sa te mai vad niciodata.

Este luna cand voi spune "La naiba! Sunt pe cont propriu. Ma inec si nu-mi arunca nimeni o vesta de salvare. As putea cadea in adancuri si nimeni nu si-ar risca viata pentru a-mi intinde o mana ce ma va trage la suprafata.

Este luna cand voi plange pentru tot anul (exceptand lunile viitoare in care voi plange)

Februarie

Haide, intreaba-ma de ce am crezut ca suntem in februarie.

"De ce ai crezut ca suntem in febrarie?"

Pentru ca pentru prima data de cand te cunosc nu am putut sa imi amintesc vocea ta. Poate entru ca ar fi prea dureros; sau prea aspru.

Februarie, luna in care voi sarbatori ziua ta fara ca tu sa fii aici.

Cand o sa merg la culcare pe 31 ianuarie, o sa ma rog sa ma trezesc pe 1 martie.