Glumesc

Nu se poate începe o zi fără o glumă bună venită de la poştaşul care a greşit adresa, sau vecinul care este inundat de colega ta de apartament.
Unii dintre noi, mai raţionali, mai chitroşi poate după părerea altora, mai puţin zâmbăreţi, care reuşim cu greu să râdem la o glumă obişnuită, apreciem umorul de calitate, inteligent, subtil, uşor sarcastic (a nu se înţelege umorul englezesc).
Circulă peste tot glume cunoscute cu blonde, poliţişti, soacre, neveste şi soţi, Bulă, Ştrulă şi Piţulă, sau mai puţin cunoscute. Până la sfârşitul zilei, tot auzi una, dacă navighezi îndeajuns zilnic.
Apreciez şi recunosc că viaţa fără zâmbet şi râset nu ar avea nici un farmec, pentru că dacă nu suntem bine dispuşi, măcar din când în când, nu putem reuşi să trecem peste neplăcerile zilnice.
Dar… întotdeauna este un dar, glumele nesărate, nu numai că mă deranjează, vin mereu într-un moment nepotrivit, dau notă de proastă educaţie şi efectiv, dintr-un motiv sau altul le iau prea personal.
Concedierea este prea personală? Faptul că insinuezi că sunt idioată printr-o glumă inocentă e mai generală?
Râdem cu poftă şi cu lacrimi la unele comedii, dar când viaţa noastră devine o comedie cu iz de dramă, parcă nu-ţi mai arde nici măcar să zâmbeşti la glumele perimate cu toate capetele de cretă de pe drumurile oraşului şi părul vopsit ale unor brunete şi roşcate fără minte, care îşi doresc să fie bombe blonde şi sexy pe deasupra!
Sunt oameni care doar prin modul de a spune ceva te fac să râzi, parcă ar fi nişte comedianţi de profesie, iar textul e doar o scenografie, uneori nu prea necesară.
Râdem să râdem de alţii mai mult decât de noi. :)