7 ian. 2012

Fețe cioplite.

Ți-am spus despre statui?

Fețe întunecate, un gri morbind lăsând o umbră impunătoare în urma lor...
Nu, nu îmi plac cele de metal, îmi place piatra, îmi plac cele cioplite în calcar, în bazalt și nu în marmură... Îmi plac cele triste, cele impunătoare cu fețe mari și lungi, cu sprâncene groase, cu pomeții trași, cu urechile mari, să arate spaimă și teroare. Da, acele îmi plac, acele gigantice creații a marilor artiști, acele urme lăsate cu frică și închinate lor... a zeilor!
Aș vrea să mă retrag într-o cameră cu oglinzi, în fața mea să fie oglinzi, în spatele meu să fie oglinzi, în stânga mea și în dreapta mea să privesc oglinzi, să mă privesc în oglindă și să mă înspăimânt de mine, asemenea gigantelor statui, să stau nemișcat și să îmi privesc reflecția în oglinzi, și spaima mea să o văd multiplicată la infinit... O să țin în mână un pahar cu apă și o să îl sorb încet potolindu-mi frica... Vreau să mă cutremur de mine și să îmi privesc chipul cioplit în oglinzi, să las oglinzile să se uite la mine, să le ating și ele să mă atingă pe mine, să le poruncesc lor prin simpla mișcare, să se uite unde vreau eu, să mă privească, să rădă ori să plângă...
Aș vrea să le cunosc și în același timp ele să mă cunoască pe mine...
Astăzi sunt gri, o piatră cioplită luminată de Lună... zeul a murit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...