Am îngheţat. De fiecare dată când te văd uit tot ce doream să-ţi spun. Cuvintele îmi scapă, vorbesc banalităţi şi mă simt atât de familiar, încât liniştea e bine venită.
Aţi rămas vreodată cu gândurile puse într-un dulap închis cu lacăt şi care nu mai ies de acolo doar când sunteţi singuri?
De ce memoria noastră ne joacă feste? Funcţionează foarte ciudat. Există explicaţii, logice, psihologice, emoţionale, inclusiv la nivel anatomic… Dar… Dar de ce uităm anumite lucruri când poate am fi vrut să le spunem, să le rezolvăm, să le dezbatem, să scăpăm de ele, să le plasăm în afara noastră pentru a avea o mai mică încărcătură?
Amintirile modificabile, lucrurile nespuse neintenţionat, comunicare săracă, falită, demisă din funcţia primordială…
Avem nevoie de căldură, de confort, de senzaţii de bine, de un timp propice, de asumări nedorite pentru a ieşi din carapacea uitării şi a vorbi tot ce avem nevoie.
Oamenii cu care te simţi bine cred că te paralizează în asemenea hal că efectiv îţi vine să spui doar lucruri bune, banale, nebanale, nici nu mai are importanţă. Cuvintele vin fără să le ceri tu şi apoi te cerţi că nu ai spus tot.
Mai este timp. Din păcate creierul funcţionează după regulile lui şi unele lucruri odată puse sub tăcere poate nu mai este bine să le scoţi la iveală. Sunt acoperite de un praf pe care nici o căldură sufletească nu l-ar putea mătura.
Mi-e dor de o minte clară, luminată, concisă, perfect lucidă, de gânduri electrizante care zbârnâie în creier şi zboară spre tine. Le-ai prins întotdeauna înainte de a se forma şi a te fulgera… acum totul a îngheţat.
Aţi rămas vreodată cu gândurile puse într-un dulap închis cu lacăt şi care nu mai ies de acolo doar când sunteţi singuri?
De ce memoria noastră ne joacă feste? Funcţionează foarte ciudat. Există explicaţii, logice, psihologice, emoţionale, inclusiv la nivel anatomic… Dar… Dar de ce uităm anumite lucruri când poate am fi vrut să le spunem, să le rezolvăm, să le dezbatem, să scăpăm de ele, să le plasăm în afara noastră pentru a avea o mai mică încărcătură?
Amintirile modificabile, lucrurile nespuse neintenţionat, comunicare săracă, falită, demisă din funcţia primordială…
Avem nevoie de căldură, de confort, de senzaţii de bine, de un timp propice, de asumări nedorite pentru a ieşi din carapacea uitării şi a vorbi tot ce avem nevoie.
Oamenii cu care te simţi bine cred că te paralizează în asemenea hal că efectiv îţi vine să spui doar lucruri bune, banale, nebanale, nici nu mai are importanţă. Cuvintele vin fără să le ceri tu şi apoi te cerţi că nu ai spus tot.
Mai este timp. Din păcate creierul funcţionează după regulile lui şi unele lucruri odată puse sub tăcere poate nu mai este bine să le scoţi la iveală. Sunt acoperite de un praf pe care nici o căldură sufletească nu l-ar putea mătura.
Mi-e dor de o minte clară, luminată, concisă, perfect lucidă, de gânduri electrizante care zbârnâie în creier şi zboară spre tine. Le-ai prins întotdeauna înainte de a se forma şi a te fulgera… acum totul a îngheţat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu