10 ian. 2012

Compania unui bun prieten

Eram intr-o cafenea, vorbind cu un prieten; despre multe lucruri: scoala, viitor, dragoste. Dar stiu ce subiect voia sa atinga. Voia sa ma intrebe despre cea mai buna prietena a mea.
Ezitant la inceput, dar apoi cu o voce serioasa, m-a intrebat cum Moartea devenise cea mai buna prietena a mea.

Asa ca i-am explicat cum am trimis o invitatie prin posta, invitand Moartea la o cafea, o discutie si posibil un joc de carti. Bineinteles ca oamenii mi-au ras in nas cand au aflat ce facusem, dar rasul s-a oprit cand urmatoarea vineri, Moartea a aparut la usa mea.
Am fost surprinsa ca a venit, caci nu ma asteptam la vreun raspuns. Dar sunt o persoana educata, asa ca am invitat-o inauntru. Si ea era suficient educata incat sa-si lase coasa la usa. S-a asezat si ne-am bucurat impreuna de cafeaua de dimineata.
Prima conversatie a fost putin ciudata. Stia deja tot ceea ce ar fi putut sti despre mine, iar tot ce stiam eu despre ea erau doar zvonuri si speculatii. Nu a fost cel mai incitant inceput, chiar am vorbit despre vreme la un momentdat. Parea putin incomfortabila, asta pana cand am asezat cartile pe masa. A devenit apoi chiar vorbareata.
Jucase carti cu multi oameni importanti. Mi-a vorbit mult despre acei oameni; despre felul cum si-au jucat atat jocul, cat si viata. Ei au fost cei care au provocat-o, iar ea nu a trebuit decat sa accepte si sa respecte regulile.
I-a invins pe toti. De fapt, nu a pierdut niciodata la un joc de carti.
M-a batut si pe mine din 2 miscari. Dar stiam ca asta va fi deznodamantul. Eu insa nu am invitat-o pentru a o provoca, eu am invitat-o doar pentru putina distractie.
Mi-a marturisit ca nu a jucat niciodata jocul asta din placere si ca s-a simtit foarte bine. Banuiam ca asta o sa-mi spuna, De-asta am si invitat-o, pentru ca eram sigura ca nimeni nu a mai facut asta doar din pura curtoazie sociala. Mi s-a parut foarte nepoliticos si foarte gresit din partea tuturor celorlalti oameni. Doar pentru ca are o slujba neplacuta, asta nu inseamna ca trebuie excluisa din anturajul tuturor.
Mi-a multumit pentru joc si a spus ca trebuie sa plece. Moartea, pana la urma, e o persoana ocupata. Am intrebat-o daca doreste sa vina din nou, pentru un alt joc si a acceptat fericita.
Dupa cateva saptamani m-a vizitat iar. La momentul potrivit, bineinteles. Stie ce face fiecare om, oricand, asa ca era si normal sa aleaga un moment perfect.
De data asta am baut o cana de ceai si inca un joc de carti. Mi-a spus cate ceva din saptamana ei. A fost teribil, dar nu e ca si cum ar omori oameni; ea se ocupa doar de suflete si le trimite unde trebuie. Ma intreb cum poate ramane cineva calm dupa ce trebuie sa faca asta zi de zi. Am indraznit sa o intreb si mi-a raspuns ca nu e alegerea ei.
Normal ca m-a batut din nou, dar tot a fost un joc placut. Mi-a multumit pentru o dupa-amiaza placuta si a plecat.
Am spus apoi ceva ce nu am regretat niciodata: Esti intotdeauna binevenita aici. 
Nu a raspuns, dar a inclinat usor din cap.
Vizitele astea au continuat. Uneori treceau luni, alteori chiar un an pana sa ma viziteze iar. Dar intotdeauna isi facea aparitia pentru un joc de carti sau cana de ceai. A aflat intr-un final si presa ca ma vizita mereu Moartea si la un momentdat se plantasera o multime de ziaristi in fata usii mele. M-am bucurat intr-o mica masura ca ajunsesem o celebritate, dar nu asta fusese intentia mea. Am fost insa cinstita sa raspund intrebarilor lor, dar suficient de ferm ca sa nu dezvalui tot. Cand paparazzi au realizat ca nu vor avea niciodata o poza cu Moartea, iar de interviu nici nu poate fi vorba, si-au luat talpasita.
Odata am avut niste probleme cu cineva din Guvern, dar avand in vedere ca totul a incetat, banuiesc ca Moartea a schimbat un cuvant-doua cu el.
A continuat sa treaca pe la mine, desi nu faceam mereu aceleasi lucruri. M-am gandit ca ar trebui sa incercam si alte jocuri gen sah sau table. Odata am si dansat.
Am stat intr-o noapte pe balcon privind stelele. Ca prietena, este perfecta, politiocasa, prietenoasa si daruieste totul fara sa ceara nimic la schimb.
Acum, cand vine in vizita, ne petrecem timpul vorbind sau plimbandu-ne. Nu mai jucam jocuri atat de des, dar inca ne bucuram unul de compania celuilalt. Moartea, odata ce ajungi sa o cunosti, este chiar o fiinta interesanta.
Bineinteles ca stie cum si cand voi muri, insa nu am intrebat niciodata si nici nu o voi face. Nici macar nu am intrebat ce urmeaza in cealalta viata, sau daca exista o alta viata. Nu asta a fost motivul pentru care am vrut sa o cunosc. Si ma bucur ca si ea stie asta.

M-am oprit pentru a mai lua o gura din bautura, iar prietenul caruia i-am povestit toate astea se uita la mine de parca as fi fost nebuna, Dar eram deja obisnuita cu lucrurl asta, asa ca l-am ignorat.
Dar de ce? m-a intrebat.
Am zambit: Cand imi va veni si mie vremea, nu vreau sa-mi fie frica. Vreau sa ma bucur de ultimele mele momente de viata in compania unui bun prieten.

3 comentarii:

  1. As fi vrut sa iau povestea ta ca o frumoasa scriere a unui om talentat. As fi vrut, dar ceva din sufletul meu s-a zdruncinat...mi-am dat seama ca avem o cunostinta comuna...Ea. Tu ai cunoscut-o destul de tarziu...eu se spune ca i-am simtit umbra odata cu nasterea mea. In fond atunci, in secunda divina numita nastere...atunci este si nasterea ei. O vreme am crezut ca pot sa o accept, un timp am ignorat-o cu acea inconstienta a tineretii, apoi am urat-o de-a binelea cand i-a dus sufletul tatei atat de departe. I-am strigat cuvinte grele,mi s-a parut ca s-a speriat, stand deoparte o vreme... cred ca era la povesti cu tine...apoi iar i-am vazut umbra pandind pe dupa coltul casei mele. Si eu am stat de vorba cu ea[vezi "Agonia" de la mine, de pe blog]...a incercat sa ma pacaleasca, dar au alungat-o dragul de viata si de cei apropiati. Nu prezenta ei ma sperie, nu calatoria la brat cu ea...fac exercitii doar cu fiecare somn...ma sperie gandul ca fetele mele nu vor sa inteleaga ca pana la urma cea ce va invinge nu voi fi eu.
    Sa stii ca totusi,povestea ta este o minunata scriere a unui om talentat...si-a atins menirea...am sufletul inca tulburat. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Absolut superb!

    Felicitari pentru "povestioara"!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lacrimi întâi, nu ştiu de ce, aşa cum spune şi Maya, de tulburare, cred. Apoi am rămas pe gânduri, surprinsă de unghiul din care ai ales să priveşti. Parcă ai fi de cealaltă parte, ascunsă aşa de bine, că aproape nu îţi poţi da seama că există cealaltă parte. Mi-a plăcut mult. Felicitări!
    Şi am de gândit în continuare:))

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...