E o carapace de mii de ganduri din care nu vrei in anumite momente sa iesi. E un zid imens caruia ii dai semnificatie de scut de aparare si stai in spatele lui asteptand ca intr-un fel sau altul totul sa vina de la sine...
Ma rotesc in jurul meu intr-un dans haotic construit pe o muzica ce pare doar ca nu s-a mai cantat vreodata. Imi rasucesc fiinta pe un toiag stramb cautand sa asez intr-o ordine fireasca culpabilitatea si sentimentele de vinovatie.
Imi imaginez un mare balci. Cu tarabe hidoase si colorate pe care sunt asezate ordonat filele unui trecut ce a sapat in mine opere monstruoase. Trec pe langa ele si le ating fara nicio sperenta de remodelare.
Sunt acolo. Palpand de viata si etalandu-si ridurile acumulate in timp.
Sunt prezente. Cu tipete si urlete inspaimantatoare pentru a atrage potentialii cumparatori, pentru a se vinde scump intr-o lume putrezita de stereotipii si judecati.
Pot inca sa mai zambesc privind efortul lor dens si insistent de a iesi intr-o lumina falsa si gust amar.
Pot inca sa recurg la mine ca sa rad de picioarele lor noduroase adanc infipte in frustrarile acumulate si nedistantate de ele.
E ca si cum lupta asta surda imi aduce laurii urmelor adanci de pe carotida palpanda de sangele atat de rece incat arde degetele ce il cauta.
Metamorfoza cautarii...
Apoi intr-o ordine cronologica setea cumplita a esentei pure si gustul acela cu totul unic de mine in mine si peste mine.
Asta insemnand ce?
Renuntarea la monstri de pe tarabe?
Intelepciunea e iluzia impacarii cu ei. Si nu vreau asta. Ei ma imping spre mine fara sa reuseasca sa ma intoarca inapoi.
Rasul sardonic al balciului se transforma intr-un punct de reper urias.
Vulnerabilitate...
Vinovatie...
Incredere...
O balanta iluzorie si absolut sprijinita pe umerii propriilor colturi rotunde si negre. Nu am inventat eu necesitatea ei. Si pentru asta nici nu cred in ea.
E un simbol al neputintei de care ne folosim ca sa punem inca un strat de chirpici pe zidul noduros ce opreste lumina reala sa intre.
Teama...
Lasitate...
Ignoranta...
Parfumul strident si gretos imprastiat in curtea vietii ca o perdea mizerabila ce ascunde impecabilul?
Unde si de ce s-a nascut dualitatea?
Atat de multe de vazut....si o singura mansarda amagitoare ce ascunde o marioneta diforma, prezenta mereu....
Comentarii
Trimiteți un comentariu