Trăiri

 simt tristeţea liniştii
 ca o gură de Coca-Cola rece, când
 străbate ce a rămas în trup
 după moliile vampir
 au luat chiar şi uscăciunea golului lăsat de marele ospăţ
 primăvara mai pierde odată
 în cântărirea lăstarilor şi a gorunilor bătrâni
 
 memoria acestor gânduri încolăcite în jurul pieptului
 nasc un periplu poetic, dureros de real
 las aceste trăiri să se târască sub gardul alegerii, şi
 trec în alta...
 băiatul râde...
 ochii mari, verzi, oglindesc cerul...
 bătăile inimii se ung cu miere
 oblojind fiecare rană (nemaiştiind numărul lor)
 cu un colţ din zâmbetul lui
 
 nu are să ştie niciodată
 că nu pot fi iarnă, fără cuib în suflet
 deşi
las ca oameni fără chip
 să treacă false treceri peste mine
 doar el reuşeşte să petreacă
 fiecare baton de ciocolată, peste 
 crepaturile de piatră ale inimii
 nu mă mişc de pe canapea
 de frică să nu sară căldura acestei trăiri
 dar
 nu-mi amintesc câte clipe sau zile sunt între ele, şi
 dansează neruşinat la flacăra lumânărilor
 într-un singur suflet
 într-o singură viaţă
 destul cât să simt
 că mai sunt...
 am să le tai piscul
 atunci voi ştii că lumina şi întunericul
 alb şi negrul
 au şanse egale la cenuşiul lumii, şi
în palmă, frunza este mai mare ca ieri