31 dec. 2011

Tango in culori...



Nu stiu de ce acum si nici macar nu am de gand sa imi caut vreun raspuns in acest sens.
Invoc din toate puterile o frica pe care mi-as dori-o. O caut mereu in iluzia ca ea vreodata o sa poata sa ma tina in viata fara sa parcurga un drum al curiozitatii.
As putea spune ca am ales un moment al timpului perfect sa scriu. Si asta numai impotriva firii desigur. Nu ca m-as pricepe eu in a demonstra ca timpul este o ingradire, ci pur si simplu ca metoda de...
Ma scufund intr-un hau de fericire aproape fara a masura propriile-mi simturi. Nu mai alerg. M-am oprit atemporal intr-o grota cu mii de luminite ce dezvaluie fetita blonda din tablou. Nu am cautat-o, nu am incercat niciodata sa ii notific sau sa ii retin prezenta printr-un gest sau simt. Mereu a zburdat libera in mine desi, de cele mai multe ori a incercat sa-si strecoare nasucul si ochii curiosi prin perdeaua impermeabila a unui scut studiat si voit asezat pe simbolurile croite atat de usor intr-o minte devorata de culoare.
Ieri, in aerul destul de rece, incercam sa ma imaginez oarba si aflata in ipostaza de a nu mai palpa cu atata sete tot ce ma inconjoara. Imi enumeram in gand simturile ce raman si se acutizeaza pentru a compensa imensul tablou al vederii. Imi spuneam ca exista culoare in sunete, in atingere si in milioanele de semne de exclamatie ce mi se revarsa pe umeri neincetat si convulsiv. Spastic si revoltator de curios a fost faptul ca nu desluseam conturul niciunei lumini marginale care sa imi faca un semn ca asta ar insemna recunoasterea unei dualitati dureroase.
Gasisem frica de a nu sti ca fara ochi totul se pastreaza intact acolo in cele mai intunecoase colturi si ca orice as fi facut sau incercat, conturul nebuniei colorate din minte va ramane un intreg aproape revoltator de generos fata de contrastul cu negrul.
Si setea mea de negru crestea cu fiecare pas trecut pe caldaramul slinos al orbirii din jurul meu.
Poate ca zambeam sau poate ca multitudinea de voci facea ca setea asta incomensurabila sa se manifeste diferit.
Nu pot sa definesc. Nici nu vreau sa definesc...
M-am intors din frig. Cu obrajii rosii si carnea zvacnind alaturi de mine. Mi-am citit gandurile si perplexitatea gestului m-a inghitit intr-o forma eliptica ce vrea sa-si impuna ritmul de ursita.
Am zambit si camera s-a inundat cu revolta mea haioasa despre ceea ce stiam atunci si ceea ce simt azi in mine.
Am senzatia ca de undeva mi-a fost aruncat la picioare un cadou stalucitor si fara forma pe care eu, in timp, va trebui sa-l construiesc si sa-l pictez cu orbirea mea colorata. Senzatia haului rau a disparut si plutirea din mine invoca doar doar muza maleabila. Nu stiu de ce o vreau plutind deasupra mea. Sunt sigura ca oricate presupuneri as face nu as gasi raspunsul corect. Dar pana la urma urmei nici macar nu conteaza. Docilitatea cu care ignor orice in jurul meu doar pentru a putea sorbi la maxim starile de gratie este singura ce poate sa imi desemneze frica de a arunca sfidator intre ochii lumii copila revoltata de cenusiu si insetata de negru.
Imi dau seama ca revoltele trecute au fost utile numai pentru a ma impinge sa asimilez mai mult si mai mult....
Maine am sa mananc mere coapte si am sa beau vin...
Maine nu e ca azi si nici ca poimaine.
Dar maine si poimaine si in fiecare zi tabloul din mintea mea o sa fie mereu un dar pentru alte mii de daruri ce le primesc in fiecare secunda, chiar si oarba fiind...
Fucking happy new ....eu zambesc si mi-e cald in mine....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...