Shuhaida...


Am deschis fereastra. Simt nevoia sa vad dincolo de imaginea statica a frigului.
Ma cuprind in brate si-mi rotesc privirea in jurul mainilor mele. Un gest care ma surprinde prin doza imensa de egoism.
Cum adica sa te cuprinzi in brate?
E o nebunie.
Azi am baut o chestie cu ciocolata, gheata si menta. Avea si frisca. Era patata frisca cu un topping verde. Menta transformata...
Sunt inca in fata ferestrei deschise. Strada are un alt contur deja. Si alta culoare. S-a adaptat anotimpului si stoicismul ei ma face sa zambesc. E de piatra.
Inspir aerul tare si simt cum imi sfredeleste plamanii. E o senzatie destul de neplacuta. O inlatur tragand din tigara. Primul fum. Totul se schimba si intensitatea placerii imi scindeaza gandurile aflate undeva in pragul unui frig de nerecunoscut. Schisma asta imi aduce in minte imagini rotunde dintr-un tinut indepartat caruia incep sa ii simt caldura.
Un imens spatiu alb si inundat de piatra. Forme de umbrele pietrificate, gigantice, care tin la umbra lor iluzii de doruri de ploaie calda. Mi se face dor de culoarea aceea indescriptibila ce imi patrunde in colturile amintirilor. E auriu cu fasii de rosu sters si usoare umbre de verde ce isi cauta umezeala in crapaturile desertului.
Pe undeva imi dau seama ca adierea aceea nu e decat o amagire ce isi aduce prinosul indoielilor mele.
Stau in umbra umbrelei pietrificate si manac o piersica. E rece, dulce si aromata. Imi stinge setea cu o vinovatie aproape dureroasa iar eu zambesc.
Si totusi afara este foarte frig. Ma retrag si inchid fereastra lasand strada sa-si vada de asteptarea ei seculara.
Ma asez in fotoliu strangand intre degete cana fierbinte cu ceai. Desertul ramane in urma. Realizez ca amintirea aceea a fost o mica atentionare. Un fel de semnal de alarma ce ma anunta ca urmeaza sa imi amintesc senzatia aceea cand am muscat prima data...
Stiam de ea de la tine, Demon. Mi-ai spus ca este ceva cu totul si cu totul aparte. Am cautat peste tot aici in jurul meu dar nu am gasit. Toti pe care i-am intrebat ridicau din umeri nedumeriti. Nu auzisera niciodata.
Incepusem sa cred ca asa ceva nu exista si ca tu ai inventat numele numai ca sa ma lasi sa-mi imaginez compozitia aceea diabolica de arome.
Mirarea mea a fost si mai mare atunci cand in fiecare loc unde intram, desi nu gaseam, toata lumea stia despre ce vorbesti. Chiar spuneau ca le pare rau ca nu au.
A fost clar primul pas spre a crede ca exista cu adevarat acel tumult de senzatii pe care tu mi l-ai descris in felul tau specific.
Si pana la urma am gasit. Chiar asa se numeste....
Si cand am muscat prima data...
Stratul gros de ciocolata s-a frant intre dinti si crema aceea fina mi-a inundat mintile. Un dulce atat de intens intr-o compozitie ce imbina perfect matasea cu un smirghel foarte fin. O explozie ce mi-a desenat in creieri mii de culori si ce m-a facut sa ma infior pana la ultimul por.
E perfecta!!! Desi tu spui ca e gretos de dulce.
Nu cred ca pot vreodata sa-ti descriu ce am simtit. Imi este peste puteri si am realizat ca atunci cand ti-am spus ca mi-as dori ceva dulce....
Dar nu mai zic. Zambesc doar la amintirea asta atat de placuta, printre multe altele.
Candva probabil ca o sa pot sa descriu senzatia...
Iubesc ciocolata....

Comentarii