Pentru ca ei să înţeleagă de ce zîmbesc



lasă vrăbiile să facă acrobaţii
pe liniile de înaltă tensiune,
şi mută-ţi ochii mai aproape de mine.
cînd va termina de lătrat maidanezul
de la colţ, să ştii că toată dragostea
noastră se va strecura în iarbă,
mai aproape de greieri şi fluturi albaştri
poate va înghiţi coleoptere
nu mai ştiu...
ştiu doar că vom uita luna în ea
ca să n-o fure vre-un regizor,
în filmul său de scurt metraj,
încercînd să explice lumii cum se iubesc
sălbatec petalele de flori rupte şi azvîrlite
pe cearşafuri în hotelele de-o noapte.
n-a fost nimic,
decît frica că iubim prea mult
şi poate mierea e prea dulce iar noi
ne certăm la fiecare răsărit încercînd,
din nou şi din nou ,
să legăm cu noduri multe ceea
ce nu a existat pînă acum,
ca doi proşti
care nu ţin minte cînd eclipsa
şi-a născut poemul,
deşi la botez am fost amîndoi
şi ne-am rugat pentru cuvînt şi pentru
lumea care nu mai crede
decît în panouri de publicitate,
de parcă viaţa-ar avea culcuş
în ecranul televizorului!?
trebuia
să chemăm ursitoarele cînd ne-am născut
să iubim, dar eram prea ocupaţi
să găsim luna şi
fluturii albaştri din pîntecul mamei.
deşi nu ne-am cunoscut niciodată
eu mai păstrez şi acum versurile tale
printre firele de praf din bibliotecă.
le citesc din cînd în cînd
ca să-mi amintesc de oamenii care nu înţeleg
de ce zîmbesc atît de mult.
păcat că ei nu văd cum vrăbiile fac acrobaţii,
erau să zîmbească şi ei găsind dragostea noastră
strecurată în iarbă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu