Un ceas imi indica ca e prea tarziu sa mai dau inapoi. Am propria lege, sunt plecata de mult din timp si spatiu. Cu o busola veche in mana devin propria mea lume, sunt creare de viata si de a o lua. Omniprezenta in mine e aceasta busola, imi cunosc fiecare atom cu care e construita. Sunt eu, un Dumnezeu. Voi face lumina diminetii si intuneric noptii. Sunt propriu meu creator si pedeapsa e tot a mea. Sunt un orizont de evenimente. Sunt gravitatia si legiile ei.. Sunt propriul meu univers ce se invarte in jurul gol cu miliarde de kilometrii pe ora.
Am modificat valoriile, oamenii nu mai sunt aceiasi, ceea ce era important nu mai este necesar. Ceea ce a fost constant, nu este nimic mai mult decat usor discomfort si amaraciune. Va ramane un rămas-bun spus cu zambetul pe buze. Am plecat!
Lumea e a voastra, eu sunt plina de fantezii si in acelasi timp mult realism. Am cuvinte gata sa fie rostite din nou. Am certitudinea unui egoism, a unor rautati. Chiar si fara iubirea voastra sau vreo rima eu tot devin o melodie! Cea mai pura melodieintr-un colt pierdut de vant, departe de destinatia voastra.
Incoerente si schimbari de destinatii. Va simt respiratia la fiecare minciuna rostita si ca un om nebun rad la ce aud. Umanitatea este din ce in ce mai pierduta in lumea asta, sunt in pelerinaj in lumea voastra, sa ma predau? Nici moarta. Cu toatemasinile voastre si voci care populeaza si polueaza minute între somn şi veghe.
Nascuta astăzi, pentru că ieri a disparut....
Deasupra unei banci de lemn plutesc in zbor pasari. Acesti acrobaţi ai aeruluiprovoaca libertate în bătaia lor de aripi, plutesc spre a se agata de ramuri prin copaci. Acei copaci care vor deveni lemn, banci pe care oamenii se vor aseza fara s-o merite.
Nu am fost vruta pe lumea asta, nu am fost facuta din iubire. Dar ma voi naste din nou.
Ma nasc pentru a acoperi cu aripile bancile de lemn, ramuri de copaci.
Bai de soare vor arde aceste aripi in zbor dar nimic nu mai conteaza in cautarea unui loc...
Inca imposibil de a crea branhii pentru a trece oceanele, dar stralucesc cu putere de o mie de raze....
Sunt o strălucire în întuneric care vine o dată, doar pentru a da iluzia că nu totul estenegru ca smoala. Atunci când nimic nu este de aşteptat, o scanteie calatoreste princerul nopţii, sunt dans printre stele, de avertizare a incendiilor voastre.
Amintiri triste pleaca rand pe rand, am sa sa iau acest nimic vesnic care mi-a ramas din ele ca sa scriu. Scriu pentru mine.
Lipsita de energie, fără nici un fel de lux pe acest pamant gol caut orizontul, fluxul de apa rece, caut sa vad dincolo de mine, sufletul meu scaldat de soare. Cei care au plecat, sa ramana acolo.
Caut locul unde gasesc tot ce am putut visa si nu am avut parte...
Imaginaţia poate recrea sarutari si imbratisari calde din trecut, v-am iubit, din tot sufletul dar nu mai conteaza, acum sunt parte a flăcărilor soarelui.
Sunt eu si restul lumii, nimic nu trece prin mine, fac valuri aruncand o piatra in mare...
În visele umede de ploaie, scăldată de soare ani la rand acum vad viitorul mai inspirat.
Amintiri vor aparea la orizont, intre marea mea si cer voi deveni un praf in vant dememorie si trup...
Dacă timpul a fost un recif, pot sa fiu o zi , o sirena. Visele acum sunt niste sirene, bate vantul si vad farul in departare. Literele sunt pierdute pe mare, valurile marii a rupt scrisoarea in bucati, se inmoaie in mare. Arunc o piatra in mare, e atat de mica povestea mea.
Îmi amintesc de tine, un traseu fara destinatie, o strada fără întoarcere, un sunetmut intr-o zi sau noapte. Ceva uitat şi amintit, ceva care a fost şi nu mai este. Acum o barca fara vela, o harta fara tinta, un indicator ce indica acum , un sfarsit la toate.
Pe varful degetelor si cu demnitate, plec ! Fara sa revin la tine, am sa te las aici, am sa te las in amintire. Asa cum am fost si eu lasata intr-un colt si uitata...
Vreau să văd soarele care răsare, o alta viata ma asteapta.
In viata se spune ca avem o barca a noastra, barca mea a fost în doliu. Trecerea cu ea plina de tristete si singurătate. Cunoasterea nasterii mele poarta cu ea o lacrima, plec departe...
Am modificat valoriile, oamenii nu mai sunt aceiasi, ceea ce era important nu mai este necesar. Ceea ce a fost constant, nu este nimic mai mult decat usor discomfort si amaraciune. Va ramane un rămas-bun spus cu zambetul pe buze. Am plecat!
Lumea e a voastra, eu sunt plina de fantezii si in acelasi timp mult realism. Am cuvinte gata sa fie rostite din nou. Am certitudinea unui egoism, a unor rautati. Chiar si fara iubirea voastra sau vreo rima eu tot devin o melodie! Cea mai pura melodieintr-un colt pierdut de vant, departe de destinatia voastra.
Incoerente si schimbari de destinatii. Va simt respiratia la fiecare minciuna rostita si ca un om nebun rad la ce aud. Umanitatea este din ce in ce mai pierduta in lumea asta, sunt in pelerinaj in lumea voastra, sa ma predau? Nici moarta. Cu toatemasinile voastre si voci care populeaza si polueaza minute între somn şi veghe.
Nascuta astăzi, pentru că ieri a disparut....
Deasupra unei banci de lemn plutesc in zbor pasari. Acesti acrobaţi ai aeruluiprovoaca libertate în bătaia lor de aripi, plutesc spre a se agata de ramuri prin copaci. Acei copaci care vor deveni lemn, banci pe care oamenii se vor aseza fara s-o merite.
Nu am fost vruta pe lumea asta, nu am fost facuta din iubire. Dar ma voi naste din nou.
Ma nasc pentru a acoperi cu aripile bancile de lemn, ramuri de copaci.
Bai de soare vor arde aceste aripi in zbor dar nimic nu mai conteaza in cautarea unui loc...
Inca imposibil de a crea branhii pentru a trece oceanele, dar stralucesc cu putere de o mie de raze....
Sunt o strălucire în întuneric care vine o dată, doar pentru a da iluzia că nu totul estenegru ca smoala. Atunci când nimic nu este de aşteptat, o scanteie calatoreste princerul nopţii, sunt dans printre stele, de avertizare a incendiilor voastre.
Amintiri triste pleaca rand pe rand, am sa sa iau acest nimic vesnic care mi-a ramas din ele ca sa scriu. Scriu pentru mine.
Lipsita de energie, fără nici un fel de lux pe acest pamant gol caut orizontul, fluxul de apa rece, caut sa vad dincolo de mine, sufletul meu scaldat de soare. Cei care au plecat, sa ramana acolo.
Caut locul unde gasesc tot ce am putut visa si nu am avut parte...
Imaginaţia poate recrea sarutari si imbratisari calde din trecut, v-am iubit, din tot sufletul dar nu mai conteaza, acum sunt parte a flăcărilor soarelui.
Sunt eu si restul lumii, nimic nu trece prin mine, fac valuri aruncand o piatra in mare...
În visele umede de ploaie, scăldată de soare ani la rand acum vad viitorul mai inspirat.
Amintiri vor aparea la orizont, intre marea mea si cer voi deveni un praf in vant dememorie si trup...
Dacă timpul a fost un recif, pot sa fiu o zi , o sirena. Visele acum sunt niste sirene, bate vantul si vad farul in departare. Literele sunt pierdute pe mare, valurile marii a rupt scrisoarea in bucati, se inmoaie in mare. Arunc o piatra in mare, e atat de mica povestea mea.
Îmi amintesc de tine, un traseu fara destinatie, o strada fără întoarcere, un sunetmut intr-o zi sau noapte. Ceva uitat şi amintit, ceva care a fost şi nu mai este. Acum o barca fara vela, o harta fara tinta, un indicator ce indica acum , un sfarsit la toate.
Pe varful degetelor si cu demnitate, plec ! Fara sa revin la tine, am sa te las aici, am sa te las in amintire. Asa cum am fost si eu lasata intr-un colt si uitata...
Vreau să văd soarele care răsare, o alta viata ma asteapta.
In viata se spune ca avem o barca a noastra, barca mea a fost în doliu. Trecerea cu ea plina de tristete si singurătate. Cunoasterea nasterii mele poarta cu ea o lacrima, plec departe...
Comentarii
Trimiteți un comentariu