Crăciunul.


" E vremea colindelor, e vremea colindelor! "

Am intrat în Postul Crăciunului! Şi pot asculta colinde. Toată ziua. Şi deja am început să intru încet în spiritul Sărbătorilor de iarnă, care... e perioada mea preferată din an! Mă cuprinde aşa o stare de linişte sufletească. Tot ce lipseşte e frigul acela specific iernii, şi prima zăpadă, care trebuia programată de ziua mea, dar slabe şanse să primesc asta, ţinând cont de faptul că nu prea merit.
Abia aştept să stau cu o cană de cacao fierbinte în mână pe fotoliul de lângă geam şi să privesc cum cad fulgi mari şi frumoşi, iar strada mea se face albă, complet.
Şi ador să stau noaptea să privesc, pe geamul de lângă patul meu, stelele ce par îngheţate şi cum străluceşte acoperişul casei. Şi e o linişte aşa frumoasă...
Apoi să mă trezesc dimineaţa, să sar la geam ca să vad cum ies oamenii la stradă să dea zăpada la o parte. Cândva şi bunicul făcea asta... anul acesta am să o fac eu pentru el şi o să îi duc un pumn de zăpadă în casă să simtă şi el că e iarnă afară. Şi o să stau seara să le citesc şi lui, şi bunicii poveşti despre Iisus, cum făceam când eram mică, stând pe scaunul de lângă sobă.
În data de 24 Decembrie voi fi agitată cu curăţenia, care, ca în fiecare an, la noi se face pe ultima sută de metri. Cumpărăturile la fel. Voi merge prin oraş, aşa, alene, ca să cumpăr caşcaval să-mi facă mama rulourile preferate, care le primesc doar de Crăciun. Mă voi uita la oamenii care deşi agitaţi, se opresc pe stradă şi urează un "Crăciun fericit" din tot sufletul. Parcă toată lumea e mai bună. Şi mă voi opri ca în fiecare an lângă primărie şi voi asculta 2-3 colinde până mă va suna mama disperată.
Am să merg cu colegii la colindat şi o să râdem şi o să dansăm dansul pinguinului pe stradă şi o să ne certăm unde să mergem la următoarea casă şi o să facem 1000 de poze, apoi ultima casă va fi a mea, la 6 dimineaţa, iar a mei ne vor aştepta ca de obicei în pijamale. Colegii se vor îngrămădi să mănânce vinetele mamei şi vor cere cafea ca să putem dansa populară. Anul acesta am boxe bune, promit!
Şi poate iar o să am trei băieţi sub brad.
Nu mă interesează cât de coerent e postul. E pentru suflet. Mai mult ca oricând!
Iubesc Crăciunul!! 



Articol inscris la ''Nopti Magice in Miez de Iarna''-2011
Autor:-Bia

Comentarii