26 dec. 2011

Când nu mai ești crăiasă

"De gheaţă sunt lacurile,
De nea sunt norii plini
De piatră este blândeţea mea
Nu iert un om tremurând."

Poate ca durerea într-adevăr m-a înrăit. Nu aș fi crezut că un om se poate obișnui cu durerea, că o poate lăsa să-i pătrundă în suflet, în fire, să îi fie o a doua ființă. Mă simt vinovată că nu am luptat mai mult, căci știu că, dacă aș fi vrut, aș fi putut. Sunt primele rânduri atât de personale, atât de sincere pe care le scriu după multă vreme. Era timpul s-o fac pentru că simt că toată prefăcătoria asta m-a prins din urmă. Dacă durerea are un nume, atunci are numele meu.

Când nu am mai putut să respir, mi-am silit plămânii să păstreze aerul acolo, să-l înghețe, numai să mă păstreze în viață. Când ochii nu au mai putut să vadă de la atâta roșeață, i-am uscat de lacrimi și le-am prins migdale de pupile să le-acopere privirea care mă trăda în oglindă. Nu am reușit să fiu mai frumoasă, nicidecum mai fericită, căci atunci când îți vinzi sufletul răcelii, există și consecințe. Când ți-ai înghețat ființa-n timp, când ai decis să mori pe dinăuntru numai ca să arăți vie pe dinafară, nu mai există căldură în ochii tăi când ridică privirea să zâmbească. Pentru că ei nu mai pot să zâmbească. Sunt ai iernii acum. Iar iarna nu iartă. Nici nu mai dă înapoi.

4 comentarii:

  1. ..iertarea, o virtute...uitarea, o calitate :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Durerea se estompează după un timp, te lasă cu cicatrici, circumspectă, dar mai puternică. Şi înveţi să zâmbeşti din nou din tot sufletul:)

    RăspundețiȘtergere
  3. dar pana reinveti sa zambesti, durerea iti va umbri ochii...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Postare prezentată

BLOG POWER!

Asa cum am decis aseara, astazi este prima editie a concursului de blogging interactiv Blog Power, menit sa stimuleze creativitatea bloggeri...