Ca de final - pentru voi!

   „Nu simt sărbătorile.”
Am citit asta de mult prea multe ori în ultima săptămână. Oare de ce? Oare chiar toți suntem nefericiți și nu putem să privim, măcar puțin, fulgii cu zâmbet? Sau e doar faptul că în anul ăsta m-am maturizat cât pentru trei și simt tristețea din spatele vorbelor? Nici nu aș ști să vă spun...

   Știu că mi-a făcut plăcere să confecționez cadouri aseară și să primesc zâmbetele azi, drept mulțumire. Știu că a fost o discuție foarte drăguță, relaxată, la școală. Știu că am venit cu o durere de cap, pe care am alungat-o cu puțin somn la lumină de brad împodobit. Și mai știu că am sentimentul să fac ceva bine.
   Voi, aici, sunteți prieteni tăcuți. Nu vă știu, pe mulți nici măcar după pseudonim. Oricât am încercat, serile petrecute pe net nu se rezumă doar la MWB și întotdeauna îmi schimb starea - de multe ori, în mai rău (sau mai puțin bine). Vă citesc, pe cei mai mulți, în ultima vreme. Dar m-ați ajutat. Cu acele comentarii, sau cu like-urile numărate de facebook, sau... cu vizualizările pe care le-au avut plângerile mele de aici. Probabil v-am lăsat impresia unei persoane depresive, sau foarte pesimiste... Nicidecum. Sunt doar copleșită de viață. Criza adolescenței, desfășurată puțin altfel, așa cum mi s-a zis că sunt - puțin altfel. Puțin mai matură decât trebuia, puțin mai femeie decât e nevoie, puțin mai amantă decât aș vrea.
   Așa că vreau să vă mulțumesc! Liviu, întâi și întâi ție! Pentru că m-ai invitat aici, pentru că m-ai susținut și mi-ai dat sfaturi, pentru că, prin tine și MWB, am reușit să plec zâmbind de la computer în multe seri. Apoi, dar nu mai puțin, mii de mulțumiri pentru voi toți, oameni frumoși! Pentru serile la cafea, bunătățile aduse, glumele și încurajările scrise. Pentru că știu că aici, când vin, vă găsesc, ascultând.
   Mulțumesc pentru că m-ați lăsat să fiu Leah. Poate îmi voi lua și numele ăsta „când mă fac mare” :)
   Să vă fie sărbătorile senine, cu lumină și căldură, oameni frumoși în jur și cuvinte de vis!
Dintre globulețe și miros de portocală, vă salută Leah!

Comentarii

  1. Lolz. initial crezui ca postul ii apartine lui Liviu si perplexa, urma sa-l intreb fara perdea... dar cati ani ai, mai Liviule?! Apoi, vazand cine-i de fapt autorul, transmit o imbratisare lui Leah si incurajari, fiindca si eu am zile ca ale ei, e normal, macar ne putem mandrii ca ne preocupa existenta noastra, ceea ce inseamna ca avem un neuron in plus fata de ceilalti, nu? :D >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh ,mulțumesc! Am uitat să mă semnez, uf, uf :)
    Da, avem mai mulți neuroni! Și niște bătăi de cap :D
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca sa ma citez :)) : "ar TREBUI sa fii un copil, arati ca un copil, doresti ca o femeie, te comporti ca o amanta... versata, in flirturile tale neintentionate... "

    RăspundețiȘtergere
  4. Felix, știu citatul! pe de rost...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu