Visul către Moş Crăciun

Afară ninge uşor, în casă focul arde mocnit în şemineu. Miresme şi colindele în surdină îmi amintesc de clipele în care eram doar un copil iar totul era într-un basm. Stăteam pe fotoliul de langă brad privind cum lemnele ard uşor în văpaia focului. De odată Moş Ene m-a furat în lumea viselor şi din fotoliul meu am ajuns pe tărâmul lui Moş Crăciun. În faţa mea a apărut o sanie trasă de zece reni, în frunte cu Rudolf. Parcă ceva mă îndemna să urc şi să cunosc misterele acestui ţinut de gheaţă. Am urcat…într-o clipită eram deasuprea unei pături de omăt ce acoperea casele, brazii şi pământul, transformând această lume în ceva vrăjit. Din cerul lipsit de stele, fulgi de lebadă parcă plateau alene spre pământ. Copacii înmărmuriţi semănau cu nişte fantasme ce îşi întind braţele bătrâne spre cer, cerând îndurare femeii cu inima de gheaţă.


Acum, eram deasuprea a tot ce părea de zahăr, când deodată am zărit o căsuţă mică, cu geamuri rotunde şi perdele vişinii, o uşă ca cele din basmele pe care bunica mi le citea înainte de culcare. Părea o casă de pititci de acolo de sus, iar pe cât era de mică, pe atât era de frumoasă şi bine îngrjită. Sania a coborât, renii au dispărut şi m-am trezit în faţa acelei uşi, singură. Nu îndrăzneam să bat şi nici să-mi strecor privirea pe fereastra acoperită cu flori de gheaţă. Deodată, un scârţâit a săgetat liniştea profundă din jur, şi uşa s-a deschis...


În faţa mea, stătea o bătrânică cu ochii verzi, cu gura mică şi părul nins ce mă privea blând, zicându-mi “Intră copilă, afară este frig şi pari ostenită!” Am intrat în casă, unde atmosfera era una caldă, primitoare cu aroma de cozonac şi scorţişoară. Mă simţeam ocrotită, veselă dar totuşi o teamă îmi străbătea inima. Bătrânica strigă: “Dragule, dragii mei spiriduşi, veniţi, avem un oaspete în această seară de Ajun!”. Fără să apuc să clipesc în faţa mea au apărut parcă din senin cincizeci de spiriduşi şi un bătrânel simpatic ce zicea “hohohoho, a venit Craciunul!”. Atunci mi-am dat seama că sunt în casa lui Moş Crăciun şi că acea femeie blândă, era însăşi Crăciuniţa. Eram uimită, plină de bucurie, un zâmbet larg îmi inunda faţa şi mă făcea să nu îmi mai iau ochii de la acel paradis al jucăriilor şi de la acei spiriduşi pe care toată copilăria mi i-am dorit să îi văd.






Lângă bradul uriaş, frumos împodobit, stăteau în aşteptare saci cu cadouri şi dulciuri pentru toţi copiii lumii. Eram atât de nedumerită încât nu mi-am dat seama că mă privesc sute de ochişori cu o căldură nemărginită. Abia după câteva momente am realizat şi am strigat tare : “Moş Crăciun există! Iar voi sunteţi ajutoarele lui şi cei care mi-au bucurat sufletul ani la rând. De acum o să ştiu mereu că sentimentul sărbătorilor de iarnă este unul unic...”. În acea lume a viselor, auzeam în jur voci entuziasmate; când deodata glasul mamei îmi şoptea “Vino, vino să-ţi deschizi cadoul!”, iar chipul ei drag îmi zâmbea amintindu-mi de bătrânica cu ochii verzi.


Acest vis mi-a arătat că orice vârstă ai avea, acolo undeva există o bucăţică din inima unui copil şi cât de frumos este să crezi în Moş Crăciun. De atunci, în fiecare an, privind bradul frumos împodobit îmi amintesc acel vis ce mă duce către Moş Crăciun.



Articol inscris in concursul Nopti Magice in Miez de Iarna, editia 2011
Autori : Găleată Andreea-Elena 
            Adrian Pascu