Visător

O altă dimineață îmi mângâie privirea obosită și trupul gol. Mă ia de mână purtându-mă peste marmura rece și mă duce în fața oglinzii.
Scoate cu grijă din sertar o privire caldă cu care îmi acoperă ochii goi. În cealaltă mână are pensula cu care știu că va picta un zâmbet dulce peste cutele buzelor mele. Îmi desenează viu obrazul pe care lacrimile au conturat urme amare.

Îmi îmbracă pielea într-un corset arămiu ce-mi taie respirația și ascunde bătăile nebunești ale inimii. Sub el niciun por nu îndrăznește să tresară, niciun fior nu-l poate străbate. Sufletul se lovește violent de trupul transformat acum în închisoare ca și picăturile de ploaie ce se izbesc de geamul rece. Visele își frâng aripile, agonizând.
Aș vrea să strig, dar sunetul moare tăcut pe buze. Aș vrea să închid ochii... Aș vrea să fug... Aș vrea să simt...

”Sunt doar un om... Un Visător”