Adevărul este că nimic nu se compară cu ceea ce simţi când puiuţul este bolnav. Un alt adevăr este că nimic nu se compară cu ceea ce simţi când duci buburuza la spital. Ai senzaţia că lumea complotează împotriva ta. Că acei aşa-zişi doctori sunt doar pacienţi din spitalul de nebuni care n-au avut nici măcar curtoazia de a-şi lepăda hainele albe de bolnavi. Parcă sunt toţi nişte zombie în cămăşi de forţă ce se plimbă de colo-colo, cu câte o ustensilă science fiction în mână sau, cazul de faţă, pe cap, şi care se comportă de parcă absolut nimic nu ar fi ieşit din tipare. O doctoriţă foarte vioaie, cu o lupă enormă pe frunte şi cu mască de protecţie pe faţă (a se citi printre rânduri faptul că fetiţa mea a crezut cu siguranţă că este iar halloween), mi-a spus că totul este normal, să nu mă panichez. Am crezut că leşin, că mă trezesc din leşin şi mă transform în vampir. Adevărul este că poate femeia avea dreptate, probabil că există şi cazuri mult mai grave cu care se confruntă, dar cum să-i explic extraterestrei că pentru mine varianta „şi mai grav” este de neconceput? M-a întrebat dacă am continuat să-i dau picăturile. Dar oare, despre care din cele şapte pe care i le dau deja, vorbea? Adevărul este că atunci când ajungi pe holurile spitalului judeţean te simţi pierdut. Iar la cât este de mare şi încăpător, mai probabil este că te simţi aşa, pentru că într-adevăr eşti, şi abia ce-ai realizat acest lucru.
Am crezut ca fac crima si pedeapsa la spital si la controale. Desi nu m-am certat efectiv cu nimeni. Iar atitudinea asta a mea, de om care accepta orice i se da, exact cum i se da, m-a demoralizat la finalul zilei. Poate ca ar fi trebuit sa fac scandal. Poate ar fi fost necesara o reclamatie. Dar am luat totul in tacere, si pe barba mea. Noroc ca buburuza e acum bine. La urmatoarea boala insa, voi lua atitudine. Nu stiu cum, sa nu ma intrebi. Dar ceva tot fac eu.
RăspundețiȘtergere