Stropi de Speranta

Mai stii cand Soarele a rasarit pentru prima data in sufletul tau? Ori, prima dimineata ce ti-a mangaiat pleoapele, scaldandu-ti ochii in lumina ei? Stiai ca razele prind cel mai frumos contur, in apusurile si rasariturile zilelor? Nu e povestea mea, e doar un vis suav ce ti-l strecor subtil printre gene. Drumul cel labirintic, va lua pensula intr-unul din apusuri, si-ti va colora zambetul iarasi ca in primul rasarit ! Pana si Paradisul trebuie renovat uneori. Curand, lacrimile isi vor trage iarasi sufletul la intrare, in timp ce sufletu-ti va mirosi a flori si zambete furate. Intunericul ne ascunde o vreme de lume, pana ce inventam locul unde ne putem lasa umbra, si noptile de pe pielea noastra se prefac in lumina.
Singurul prezent pe care il stiu, e faptul ca sunt aici. E sfarsit de vara si, uneori... de cele mai multe ori... candva, scriu pentru tine.
E povestea ta.