(...)
Se opreşte în dreptul scaunului cu tapiserie indiană. Oftează şi se aşează, netezindu-şi poalele rochiei. Sprijinită de spătar, cu ochii inchişi, afişează o figură obosita şi resemnată. Incă un ciob din oglinda evelor sale ii zgârie retina.
Eva aceasta are 16 ani. E elevă la liceu. E una din identitaţile ei enigmatice, din cele "alt fel de Eve", ţinute în ascuns şi relevate doar la ocazii. Numai că acum, acest fragment de femeie n-o mai lasă să doarmă.
Tânăra locuieşte cu părinţii şi nu aparţine vreunui grup anume. Are prieteni puţini şi păstrează o distanţă discretă, dar reală faţă de toţi. Eva aceasta are ochi superbi, de culoarea frunzelor date-n pârg. Părul bogat, negru şi lucios, îl poartă strâns în coadă, dar buclele rebele ale bretonului încearcă zadarnic să-i ascundă strălucirea ochilor uriaşi. Are darul de a privi prin oameni. Ochii ei fixeaza mereu un punct indepărtat, o intersecţie de axe aflată dincolo de spaţiul pe care-l ocupi. De aceea, oamenii preferă s-o evite. Fiindcă in prezenta ei se simt ca nişte clişee radiografice.
Profesorii o consideră o adolescentă aparte. Ea ştie întotdeauna răspunsul la întrebările grele deşi nu ridică mâna niciodată. Cu toate acestea, dascălii nu prea o iubesc. Doar batrânul profesor de matematică vine lângă ea şi se joacă cu degetele în părul ei veşnic zulufit. El ştie. Şi ea ştie că el ştie, de aceea îi e tare drag. Simte, însă, că destinul lui e unul chinuit. Şi că el urmează să părăsească locul, curând.
Profesorul de matematică n-o bagă prea mult în seamă şi nici nu-i dă note foarte mari, ca să nu stârnească invidia elevilor mai ambiţioşi. Dacă ar face asta, ar transforma-o pe ea intr-o concurentă a celorlalţi şi ar scoate-o la rampă înainte de vreme. Momentan, ea trebuie să trăiască în anonimat, să atragă prea puţin atenţia celorlalţi, iar profesorul ştie asta foarte bine. Înca nu e timpul ei.
Acestă Eva e o mica amazoană. Face parte din echipa de scrimă a liceului, din cea de alergări şi din cea de gimnastică ritmică. E singura fată talentată care nu vrea să caştige competiţii. Antrenorii sunt furioşi pe ea. Pare complet lipsită de orice ambiţie. Ba nu, singura ei ambiţie e să fie perfecta. Ea pentru ea. Cu toate astea, aparent nimic nu o motivează. E o Eva perfectă care stă în aşteptare: nu vrea nimic, nu luptă pentru nicio cauză, nu lasă impresia că ar aparţine cuiva.
Din acest motiv îi intrigă pe toţi.
Din acelaşi motiv, devenise victima unor farse stupide puse la cale de colegele ei. Ultima oară îi ascunseseră prosopul atunci când să iasă de la duş! A fost o prostie. Eva s-a postat goală in mijlocul vestiarului. Cu pielea brobonită de apa care i se racea pe trup, a aşteptat nemişcată şi în tăcere. Ca o sfidătoare statuie de marmură.
Ele au ras, au tachinat-o, apoi au renunţat să se mai joace. Gestul ei le umilise, fiindca le obligase să-i privească prea mult timp trupul fin şi puternic de zeiţă-fecioară.
Dar ea nu se supăra, desi rareori putea să afirme că inţelege sensul glumelor prostesti care i se făceau.
Eva nu avea niciun iubit. Ar fi putut avea, dar şi acest capitol era neinteresat pentru ea. Nu era niciunul care să-i facă, cu adevărat, inima să bată mai tare. Părea că poartă un mister ascuns în sufletul ei. Avea acolo, tăinuită, imaginea unui bărbat pe care nu-l întâlnise încă.
Datorită felului atrăgător în care arăta şi pentru că nu avea încă un iubit, amicele ei încercau zadarnic s-o cupleze şi o tot împingeau să meargă la întâlniri aranjate. Ca o păpuşă de porţelan, perfectă dar rece, ea se spunea acestor ritualuri fără să reacţioneze. Fireşte, băieţii de vârsta lor se speriau şi fugeau. Eva era ceva înspăimântător: inteligentă, enigmatică şi radiind de-o senzualitate ascunsă, se vădea a fi "prea mult" pentru ei (...)
Eva aceasta are 16 ani. E elevă la liceu. E una din identitaţile ei enigmatice, din cele "alt fel de Eve", ţinute în ascuns şi relevate doar la ocazii. Numai că acum, acest fragment de femeie n-o mai lasă să doarmă.
Tânăra locuieşte cu părinţii şi nu aparţine vreunui grup anume. Are prieteni puţini şi păstrează o distanţă discretă, dar reală faţă de toţi. Eva aceasta are ochi superbi, de culoarea frunzelor date-n pârg. Părul bogat, negru şi lucios, îl poartă strâns în coadă, dar buclele rebele ale bretonului încearcă zadarnic să-i ascundă strălucirea ochilor uriaşi. Are darul de a privi prin oameni. Ochii ei fixeaza mereu un punct indepărtat, o intersecţie de axe aflată dincolo de spaţiul pe care-l ocupi. De aceea, oamenii preferă s-o evite. Fiindcă in prezenta ei se simt ca nişte clişee radiografice.
Profesorii o consideră o adolescentă aparte. Ea ştie întotdeauna răspunsul la întrebările grele deşi nu ridică mâna niciodată. Cu toate acestea, dascălii nu prea o iubesc. Doar batrânul profesor de matematică vine lângă ea şi se joacă cu degetele în părul ei veşnic zulufit. El ştie. Şi ea ştie că el ştie, de aceea îi e tare drag. Simte, însă, că destinul lui e unul chinuit. Şi că el urmează să părăsească locul, curând.
Profesorul de matematică n-o bagă prea mult în seamă şi nici nu-i dă note foarte mari, ca să nu stârnească invidia elevilor mai ambiţioşi. Dacă ar face asta, ar transforma-o pe ea intr-o concurentă a celorlalţi şi ar scoate-o la rampă înainte de vreme. Momentan, ea trebuie să trăiască în anonimat, să atragă prea puţin atenţia celorlalţi, iar profesorul ştie asta foarte bine. Înca nu e timpul ei.
Acestă Eva e o mica amazoană. Face parte din echipa de scrimă a liceului, din cea de alergări şi din cea de gimnastică ritmică. E singura fată talentată care nu vrea să caştige competiţii. Antrenorii sunt furioşi pe ea. Pare complet lipsită de orice ambiţie. Ba nu, singura ei ambiţie e să fie perfecta. Ea pentru ea. Cu toate astea, aparent nimic nu o motivează. E o Eva perfectă care stă în aşteptare: nu vrea nimic, nu luptă pentru nicio cauză, nu lasă impresia că ar aparţine cuiva.
Din acest motiv îi intrigă pe toţi.
Din acelaşi motiv, devenise victima unor farse stupide puse la cale de colegele ei. Ultima oară îi ascunseseră prosopul atunci când să iasă de la duş! A fost o prostie. Eva s-a postat goală in mijlocul vestiarului. Cu pielea brobonită de apa care i se racea pe trup, a aşteptat nemişcată şi în tăcere. Ca o sfidătoare statuie de marmură.
Ele au ras, au tachinat-o, apoi au renunţat să se mai joace. Gestul ei le umilise, fiindca le obligase să-i privească prea mult timp trupul fin şi puternic de zeiţă-fecioară.
Dar ea nu se supăra, desi rareori putea să afirme că inţelege sensul glumelor prostesti care i se făceau.
Eva nu avea niciun iubit. Ar fi putut avea, dar şi acest capitol era neinteresat pentru ea. Nu era niciunul care să-i facă, cu adevărat, inima să bată mai tare. Părea că poartă un mister ascuns în sufletul ei. Avea acolo, tăinuită, imaginea unui bărbat pe care nu-l întâlnise încă.
Datorită felului atrăgător în care arăta şi pentru că nu avea încă un iubit, amicele ei încercau zadarnic s-o cupleze şi o tot împingeau să meargă la întâlniri aranjate. Ca o păpuşă de porţelan, perfectă dar rece, ea se spunea acestor ritualuri fără să reacţioneze. Fireşte, băieţii de vârsta lor se speriau şi fugeau. Eva era ceva înspăimântător: inteligentă, enigmatică şi radiind de-o senzualitate ascunsă, se vădea a fi "prea mult" pentru ei (...)
tare ...
RăspundețiȘtergere